Cel mai mare parc al municipiul Sibiu și, totodată, unul dintre cele mai vechi din țară, urmează să intre într-un amplu proces de reamenajare. Vor fi modernizate aleile, fântânile, podețele, băncile, corpurile de iluminat și se vor crea noi facilități pentru odihnă și agrement. De asemenea, este în plan și amenajarea unor scene pentru spectacole, dar și a unor spații pentru expoziții.
Potrivit caietului de sarcini, parcul Sub Arini, ce se întinde pe o suprafață de peste 21 de hectare, constituie un loc de odihnă și socializare care atrage zilnic un număr mare de vizitatori, motiv pentru care sunt necesare intervenții de reabilitare pentru punerea în valoare a elementelor reprezentative. „Având în vedere importanța acestui parc atât pentru locuitorii orașului, cât și pentru vizitatori, se impune realizarea unor intervenții modernizare și punere în valoare a aleilor, fântânilor, podețelor, băncilor, corpurilor de iluminat, a vegetației precum și amenajarea de facilități noi cu rol de odihnă și agrement”, se arată în caietul de sarcini.
Odată ce lucrările de modernizare vor fi finalizate, parcul va avea un aspect mai îngrijit, asigurând condițiile corespunzătoare de exploatare a acestei zone de odihnă și agrement.
Scene pentru spectacole și spații pentru expoziții
În parcul Sub Arini ar urma să fie create zone pentru socializare, fiind posibilă amplasarea unor scene pentru spectacole. De asemenea, se vor amenaja spații în care se pot organiza evenimente în aer liber, expoziții de fotografie, zone cu caracter recreațional provizoriu și multe altele, evenimente care contribuie în mod decisiv la creșterea atractivității zonei pentru vizitatori sau turiștii aflați în vizită.
Termenul „nu călcați iarba”, eliminat
În caietul de sarcini se arată că este necesară completarea și, în unele cazuri, înlocuirea mobilierului urban existent, cu obiecte arhitecturale moderne. Acestea vor fi amplasate nu doar în apropierea aleilor pietonale, ci și în zonele verzi. Primăria vrea să elimine conceptul „nu călcați iarba”, astfel încât vizitatorii să se poată bucura de întregul spațiu al parcului.
Mai multe camere de supraveghere în parc
Sistemul de supraveghere video existent în parc urmează să fie nu doar modernizat, ci și extins în mai multe zone din Sub Arini.
De asemenea, iluminatul public va fi asigurat și în zona de peluze de gazon, nu doar în zona de alei. În ceea ce privește aceste peluze de gazon, acestea vor avea sisteme de irigații automatizate.
si cat mai multe locuri pentru ciorile care vopsesc aleile si bancile din parc.