Polițiștii și procurorii au descind în patru locații din Sibiu și Bistrița Năsăud pentru a face percheziții într-un dosar de trafic de droguri. Se pare că ”marfa”, care venea din Spania, era distribuită și în Sibiu, pentru că la percheziții s-au găsit cântare și diferite obiecte folosite la porționarea cannabis-ului.
”În fapt, prin intermediul unui autocar aparținând unei societăți de transport internațional din Bistrița, ar fi fost expediat din Spania, în România, un colet în care se afla aproximativ 1 kilogram de cannabis.
În urma acțiunii de ieri, coletul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor.
În cadrul aceluiași dosar, au fost efectuate 4 percheziții domiciliare în județele Sibiu și Bistrița-Năsăud, fiind ridicate 2 grindere, 3 cântare electronice, un pliculeț din plastic transparent care conține o substanță pulverulentă de culoare albă, mai multe țiple din material plastic transparent cu urme de substanță vegetală, trei borcane din sticlă care prezentau urme de substanță vegetală, un laptop și patru telefoane mobile, precum și înscrisuri.
Doi tineri, de 22, respectiv 23 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și procurorii DIICOT – BT Bistrița-Năsăud, cu privire la săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR. În activități, au fost participat și polițiști din cadrul BCCO Alba Iulia și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Alba Iulia”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.