Premierul Florin Cîțu a declarat că restaurantele și cafenelele vor putea funcționa indiferent de rata de incidență dacă personalul va fi vaccinat
„Dacă o să avem toate persoanele vaccinate, putem să discutăm să nu mai depindă sectorul HoReCa de rata de incidență. E un scenariu de lucru… Trebuie să vedem cum evoluează cazurile”, a declarat Florin Cîțu miercuri, scrie Digi 24.
Marți, premierul a avut discuții cu reprezentanții industriei ospitalității, cu privire la revenirea la normalitate de la 1 iunie. Restaurantele ar urma să funcționeze la interior la o capacitate de cel mult 50%, iar reprezentanții sectorului HoReCa spun că sunt dispuși să suporte costurile cu testarea rapidă a clienților.
Premierul spune că nu se ia în calcul o carantină generală
Premierul Florin Cîțu dă asigurări că autoritățile nu iau în calcul o carantină generală, după ce Andreea Moldovan a spus că două săptămâni de carantină națională „ar face minuni”.
„Nu luăm în calcul o carantinare. M-am opus din primul moment. Am spus că nu va exista în România un lockdown generalizat, nu va exista nicio carantinare. Mergem, așa cum vedeți, în direcția relaxării, dar cu această condiție – să ne vaccinăm cu toții. Este foarte important să înțelegem – 1 iunie se poate întâmpla doar dacă ne vaccinăm. Altfel nu avem șanse”, spune Florin Cîțu.
Sursa: Digi 24
oau, traiasca santajul