legea asociațiilor de proprietari, modificată - pentru copiii sub trei ani nu se plătește întreținere
FOTO arhivă

Senatul a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea legii care privește funcţionarea asociaţiilor de proprietari. S-a stabilit exceptarea copiilor mai mici de trei ani de la plata cheltuielilor repartizate într-un imobil după numărul de persoane, scrie Agerpres.

Au fost înregistrate 134 voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”.

legea asociațiilor de proprietari, modificată - pentru copiii sub trei ani nu se plătește întreținere

„Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.
Iniţiatorul propunerii legislative, deputatul liberal Florin Roman, explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ că „plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult”.

„Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, susţine Roman.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa: AGERPRES

Ultima oră

Comentariul meu

Publică