protest la tribunalul sibiu - avocații depun un memoriu la conducerea instituției

Avocații sibieni se alătură colegilor din toată țara într-un manifest pentru respectarea drepturilor profesiei și echitatea justiției. Aceștia atrag atenția asupra drepturilor și obligațiilor avocaților și asupra felului în care se angajează în apărarea clienților. timp de 15 minute avocații sibieni vor face o pauză, se vor aduna în holul Tribunalului Sibiu, iar apoi vor trimite un memoriu reprezentanților Tribunalului Sibiu.

Nemulțumirea avocaților sibieni și a colegilor acestora din țară vine după ce un avocat brașovean a fost condamnat la închisoare după ce l-a reprezentat pe prințul Paul de România în dosarul ”Ferma Băneasa”.

protest la tribunalul sibiu - avocații depun un memoriu la conducerea instituției

Acest apel public este determinat de modul de interpretare a drepturilor si obligațiilor avocaților, expus in motivarea hotărârii judecătorești în dosarul „Ferma Băneasa”. Calificarea ca infracțiuni a demersurilor făcute de avocați în consilierea și reprezentarea clienților constituie un precedent periculos atât pentru profesie în general, cât și pentru viitorul statului de drept în România. Dreptul la apărare, care aparține cetățenilor, este profund afectat, atâta vreme cât avocații sunt pasibili de a fi acuzați și condamnați pentru că reprezintă clienți cu șanse neclare de câștig în ceea ce privește drepturile pretinse sau pentru ca reprezintă cu succes clienți despre care au reprezentarea ca nu sunt titularii drepturilor pretinse. Avocații nu se identifica cu clienții lor, iar susținerile juridice ale avocatului in apărarea clientului nu îl fac pe avocat complicele clientului”, spune Alexandru Suciu, decanul Baroului Sibiu.

Avocații sibieni susțin că audierea avocaților ca martori în urma unui proces în care au fost parte nu este parte a unei justiții echitabile. ”Practica de a audia avocați în calitate de martori, cărora li se cere să explice raționamentele juridice, de ce și cum își reprezintă clienții sau audierea judecătorilor pentru a-si justifica propriile hotărâri, reprezintă încălcări nepermise ale principiilor elementare de drept. Demersul nu este îndreptat împotriva justiției, a instituțiilor autorității judecătorești în plan local sau național, ci are ca scop atenționarea asupra faptului că generalizarea unor asemenea viziuni tind să pună în pericol nu numai profesia de avocat, dar și alte profesii juridice iar în cele din urmă chiar sistemul judiciar. Prin aceste acțiuni, barourile urmăresc conștientizarea tuturor factorilor implicați in actul de justiție cu privire la urmările pe care le-ar putea avea renegarea drepturilor și rolului avocatului”, spune Alexandru Suciu.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică