polițistul care i-a pus piciorul pe gât lui george floyd a fost găsit vinovat

Moartea americanului de culoare George Floyd, după ce a fost imobilizat de un polițist, a stârnit numeroase proteste în Statele Unite. După aproape un an de la incident, polițistul Derek Chauvin a fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile.

Juraţii Tribunalului din comitatul Hennepin, situat în statul Minnesota, au stabilit că fostul agent de poliţie Derek Chauvin este vinovat de omor neintenţionat de gradul doi, omor de gradul trei şi omor prin imprudenţă de gradul doi în legătură cu moartea lui George Floyd în incidentul produs pe 25 mai 2020, informează CNN.

polițistul care i-a pus piciorul pe gât lui george floyd a fost găsit vinovat

Sentinţa maximă pentru omor neintenţionat de gradul doi este de cel mult 40 de ani, cea pentru omor de gradul trei este de cel mult 25 de ani, iar pedeapsa pentru omor prin imprudenţă de gradul doi este de zece ani de închisoare şi/sau amendă penală de 20.000 de dolari.

Derek Chauvin, în vârstă de 45 de ani, a fost transferat în detenţie imediat după anunţarea verdictului. Judecătorul Peter Cahill a anunţat că sentinţa va fi anunţată „peste opt săptămâni”.

George Floyd, un afro-american în vârstă de 46 de ani, a murit după ce poliţistul Derek Chauvin i-a ţinut genunchiul pe gât mai multe minute, pe 25 mai 2020, în timp ce îl imobiliza. Cazul a generat ample proteste violente în Statele Unite. Alţi trei agenţi de poliţie implicaţi în incident sunt acuzaţi de complicitate.

„Dreptate obţinută în mod dureros a fost făcută familiei lui George Floyd şi comunităţii de aici din Minneapolis, dar verdictul de astăzi merge dincolo de acest oraş şi are implicaţii semnificative pentru întreaga ţară şi chiar pentru întreaga lume. Dreptatea pentru America oamenilor de culoare este dreptate pentru întreaga Americă. Acest caz este un moment de răscruce în istoria Americii din punctul de vedere al responsabilităţii agenţilor autorităţilor şi transmite un mesaj clar care sperăm că va fi auzit în fiecare oraş şi în fiecare stat. Îi mulţumim procurorului general din Minnesota, Keith Ellison, şi echipei lui pentru dedicarea în favoarea dreptăţii pentru George. Dar cazul nu se opreşte aici. Nu am uitat că ceilalţi trei agenţi de poliţie care au avut roluri în decesul lui George Floyd trebuie traşi la răspundere pentru faptele lor”, a comunicat avocatul Ben Crump, care a reprezentat în instanţă familia lui George Floyd.

Verdictul a fost salutat şi de Fundaţia Reţelei Globale Vieţile Persoanelor de Culoare Contează (Black Lives Matter Global Network Foundation – BLMGNF). „Sperăm că aceste verdict de vinovăţie începe să arate că supremaţia albilor nu va câştiga. Supremaţia albilor nu îşi are loc în democraţie, mai ales într-o democraţie care ar trebui să ne garanteze libertatea de a trăi”, a transmis asociaţia.

Keith Ellison, procurorul general al statului Minnesota, a declarat că decizia judiciară este „primul pas spre dreptate”. „Nu aş numi verdictul de astăzi dreptate, întrucât dreptatea presupune restabilirea deplină, dar este vorba de tragere la răspundere, ceea ce este primul pas spre dreptate”, a declarat procurorul Keith Ellison.

Filiala din SUA a organizaţiei pentru drepturile omului Amnesty International a transmis, după verdict, că sistemul forţelor de poliţie din Statele Unite trebuie reformat, pledând pentru „diminuarea dimensiunii şi atribuţiilor forţelor de ordine” şi pentru „demilitarizare”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică