începe sărbătoarea deltei în muzeul din dumbrava - poftiți la mâncăruri din pește

Muzeul ASTRA organizează în perioada 22-29 aprilie o serie de activități cu profil piscicol și gastronomic în cadrul evenimentului Sărbătoarea Deltei, ediția a V-a. În acest sens, la Muzeul ASTRA vor fi în aceste zile doi pescari lipoveni din Delta Dunării, Cătălin Mihail și Valentin Agache, care vor prepara mâncăruri specifice satelor de pescari din Dobrogea de Nord. Totodată, aceștia vor pescui cu setca și vintirele în lacul din Muzeul în aer liber, iar pe malul lacului îi vor învăța pe vizitatori cum să pescuiască sau cum să facă o undiță.

,,Lipovenii din Delta Dunării vor prepara mâncăruri ce dezvăluie gustul unic al bucătăriei de odinioară din satele de pescari, așa cum este Mila 23. Dăm câteva exemple de preparate: pește prăjit, saramură, ciorbă și chiftele de pește. Înainte de asta, pescarii lipoveni vor pescui în lacul din Muzeul în aer liber, la fel cum procedează pe canalele și pe lacurile din Delta Dunării, dar și cu instrumentarul arhaic din dotare. Totodată, îi vor învăța pe copii veniți în vizită cum să pescuiască, iar de Florii se va găti pește în trei locații din muzeu. Cuptorul de pâine cu plită de la Gospodăria de pescar din Mahmudia, județul Tulcea, va fi pus în funcțiune, respectând tehnici tradiționale, așa cum sunt lipiturile de pământ galben și alte reparații care se fac anual. Aici se vor prepara prescuri, după o rânduială atent reprodusă de pescari și muzeografi deopotrivă”, a declarat Camelia Repede, muzeograf Muzeul ASTRA.

începe sărbătoarea deltei în muzeul din dumbrava - poftiți la mâncăruri din pește

începe sărbătoarea deltei în muzeul din dumbrava - poftiți la mâncăruri din pește

Toate activitățile Sărbătoarea Deltei, ediția a V-a, sunt cuprinse în Comunități în Muzeul ASTRA, un program care an de an readuce în atenția publicului comunitățile arhaice, multietnice din Delta Dunării.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică