Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, afirmă în interviul acordat Orei de Sibiu că PORTAL MEDICAL, platforma lansată în urmă cu aproximativ două luni pentru simplificarea relației pacienților cu marile spitale din județ este un succes și că debirocratizarea rămâne una dintre prioritățile instituției pe care o conduce.
PORTAL MEDICAL este accesat de un număr tot mai mare de sibieni, fie direct, pe www.portalmedical.cjsibiu.ro, fie prin intermediul site-ului Consiliului Județean Sibiu, www.cjsibiu.ro.
1.-Cum s-a ajuns la inițierea platformei Portal Medical?
Una dintre prioritățile majore la nivel european este digitalizarea. Pandemia de Covid-19 ne-a arătat cât de important este acest deziderat, care de multe ori în România a trecut nebăgat în seamă. Într-un fel nedorit, a devenit evident că ignorarea marilor direcții de evoluție ale lumii are costuri importante. Dacă eram mai atenți, mai pe val, cu siguranță școala online mergea mai bine, aveam măcar în unele locuri sisteme de telemedicină sau telemuncă, acestea s-ar fi dezvoltat mult mai natural și cu mai puțin stres.
Noi am avut șansa să aplicăm înainte de pandemie pentru o finanțare europeană, încercând să arătăm că realizarea obiectivelor strategice europene se află în legătură directă cu o viată cotidiană mai bună, mai liniștită. Ne-am dorit să creștem nivelul accesului sibienilor la propriile lor date medicale, să reducem birocrația și plimbatul hârtiilor de colo- colo, să protejam mediul și să reducem costurile de operare.
Platforma Portal Medical a fost realizată cu fonduri europene în cadrul proiectului intitulat “Sustenabilitate. Inovare. Bunăstare. Incluziune Socială. Unitate. Sibiu-Strategia 2030” și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Printre altele, proiectul își propune creșterea nivelului de acces online la serviciile publice de sănătate în vederea reducerii birocrației pentru cetățeni. Proiectul are o valoare totală de aproximativ 3.700.000 lei, o durată de 30 de luni. și este inițiat și cofinanțat de către Consiliul Județean Sibiu.
Platforma este realizată de către Gama IT, un antreprenor digital local, care ne arată încă o dată cât de important este să atragem mereu capital uman și investițional în economia locală digitală.
2.-Cum funcționează până acum sistemul?
În cele două luni de la lansare, platforma a funcționat în parametrii așteptați. Aceasta a făcut față cu succes atât primelor zile de la lansare, atunci când un număr mare de utilizatori și-au creat conturi și au accesat platforma, cât și ulterior. Monitorizăm atent funcționarea și am convingerea că Portal Medical va oferi toate serviciile pentru care a fost creat. Îmi doresc să fie deschise cât mai multe conturi și așteptăm propunerile de îmbunătățire pe adresa de e-mail portalmedical@cjsibiu.ro.
Portal Medical este o platformă care oferă sibienilor, prin câțiva pași foarte simpli, acces la propriul istoric medical în ceea ce privește serviciile de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Spitalul de Pneumoftiziologie. Sistemul permite programări online la cabinetele medicale din cele trei spitale, dar și încărcarea de informații și documente medicale relevante din afara acestor spitale. Datele sunt stocate în siguranță, doar utilizatorul și medicii cărora acesta le dă acces pot vizualiza ceea ce este încărcat în portal.
Până astăzi au fost digitalizate și stocate digital peste 4.500.000 de documente medicale aflate în arhive clasice. Accesarea lor rapidă și completă este un câștig atât pentru medici, cât mai ales pentru pacienții care au nevoie de un istoric medical relevant și ușor accesibil. Merită doar să vă imaginați cum ar arata 4.500.000 de dosare medicale stivuite într-o arhivă și că aveți nevoie de unul dintre ele… De acum, căutarea electronică și navigarea sunt asigurate de platformă în mod simplu și eficient.
Discutăm despre extinderea serviciilor sistemului prin cooptarea Spitalului de Pediatrie și a spitalelor din Cisnădie și Mediaș.
Avem peste 1.000 de conturi personale operaționale și 40 de medici de familie au aderat la sistem până acum. Îmi doresc ca numărul acestor conturi să crească mai mult și mă bazez aici, în special, pe ajutorul pe care dumneavoastră îl puteți da în promovarea sistemului în întreg județul.
[better-wp-embedder width=”100%” height=”400px” download=”all” download-text=”” attachment_id=”385250″ /]
3.-Sunteți membră a Comitetului Regiunilor, un important for european. Cum ați prezenta sibienilor Agenda Digitală Europeană și mai ales motivul pentru care așa ceva ne-ar interesa astăzi?
Digitalizarea ca și concept este, de fapt, o chestiune de viață, nu o opțiune politică. Opțiunea politică poate doar să ajute sau să încurce oamenii în procesul de adaptare la ceea ce deja se întâmplă. Eu îmi doresc să arătăm de la Sibiu și din România că putem fi exemple de bună practică, putând genera soluții și nu doar ridicări din sprânceană la nivel european. Avem șansa unei infrastructuri de fibră optică pentru Internet aflată in top mondial ca viteză medie de transfer.
Acum ne rămâne să folosim acest avantaj pentru educație, pentru antreprenoriat digital, pentru servicii publice digitale, care să nu necesite deplasări, cozi, dosare cu șină și uși închise că s-a terminat programul sau că se răcește cafeaua… Ne vom strădui să folosim cât mai bine Digital Compass lansat de către Comisia Europeană pentru a crește competențele digitale ale cetățenilor, ale profesioniștilor din toate domeniile, ale funcționarilor publici din administrație. Până la urmă digitalizarea și „Deceniul Digital European” sunt despre cum viața oamenilor devine mai simplă, mai bună, mai frumoasă, folosind computerele, inteligența artificială sau comunicarea globală.
Un rezultat de anvergură va fi, în acest domeniu, noul spital județean, care este proiectat pe baza ultimelor standarde în domeniul serviciilor medicale din era digitală. Vom avea acolo clădiri inteligente și prietenoase cu mediul, telemedicină, intervenții asistate de roboți sau monitorizare individuală a pacienților pe baza brățărilor individuale medicale.
-Mulțumesc