Vești bune pentru sportivii sibieni. Rata de infectare la nivelul municipiului a scăzut la 3,29 de cazuri la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că activitatea sălilor de fitness va fi reluată
Sălile de fitness din municipiul Sibiu s-au închis în data de 25 martie, zi în care Guvernul României a aprobat noi restricții pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus în localitățile în care rata de incidență a depășit pragul de 4 cazuri la mia de locuitori. Deși restricțiile intră în vigoare în momentul în care rata de infectare depășește pragul de 4 la mie, acestea se ridică doar în momentul în care aceasta scade sub 3,5. După o lună de așteptare, incidența cumulată a cazurilor de coronavirus a scăzut sub acest prag, fapt ce înseamnă că de luni, 26 aprilie, activitatea sălilor de fitness poate fi reluată în condiții legale.
”Având în vedere că astăzi, 25.04.2021 rata de incidență înregistrată la nivelul Municipiului Sibiu este de 3.29/1000 de locuitori, începând de astăzi nu se mai aplică măsurile de prevenire și combatere a răspândirii virusului SARS CoV-2 aplicate pentru depășirea pragului de incidență de 4/1000 de locuitori. Începând de astăzi rămân în vigoare doar măsurile aferente pragului de incidență de peste 3/1000 de locuitori. Acestea pot fi consultate în Hotărârea nr. 37 a CJSU Sibiu.”, transmite Prefectura Sibiu.
De asemenea, se ridică și restricțiile de weekend.
Vezi și: Sibiul sub pragul de 3,5 – Ce restricții rămân valabile și care se scot