rezervorul unui tir s-a desprins la avrig - sute de litri de motorină s-au scurs pe șosea
foto: arhivă

Carosabilul este alunecos pe centura Avrigului, astfel că șoferii care trec prin zonă sunt sfătuiți să circule cu prudență. Rezervorul unui TIR s-a desprins și a căzut pe drum, iar combustibilul s-a scurs pe șosea.

La ora redactării acestei știri, traficul este îngreunat pe DN1, la Avrig, pe sensul de mers Sibiu – Porumbacu.

rezervorul unui tir s-a desprins la avrig - sute de litri de motorină s-au scurs pe șosea

„DN 1, km. 283 – 284, pe centura Avrigului, pe sensul Sibiu – Porumbacu, se circulă îngreunat după ce rezervorul unui ansamblu tir, condus spre Sibiu, s-a desprins de pe auto și a căzut pe carosabil. Aproximativ 300 de litri de combustibil s-au scurs din rezervor afectând suprafața carosabilă, care a devenit alunecoasă”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă și să respecte indicațiile echipajelor aflate la locul incidentului. Se acționează pentru curățarea drumului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică