Adeverința de vaccinare poate fi descărcată foarte simplu din registrul vaccinărilor, iar aproape 200 de mii de români și-au descărcat deja documentul. Iată care este, pas cu pas, procedura.
Adeverința de vaccinare se poate descărca de pe site-ul https://adulti.renv.ro/users/login. Trebuie dat clic pe spațiul roșu din stânga unde scrie „Apasă aici obținerea adeverinței electronice de vaccinare” și va apărea o pagină despre stocarea informațiilor cu date personale, scrie Digi 24.
Trebuie bifate cele două căsuțe, că am citit și că suntem de acord cu termenii și condițiile, și apoi apare un câmp unde vom completa codul numeric personal și numărul de telefon pe care l-am folosit și la programarea în platformă.
Apăsăm „autentificare” și vom primi imediat pe telefon un SMS cu un cod format din șase cifre pe care îl vom introduce în următoarea căsuță.
Vom fi anunțați că putem să descărcăm adeverința electronică, dăm clic pe câmpul verde și imediat vedem documentul, pe care îl putem salva pe calculator sau telefon sau îl putem tipări direct.
Documentul conține informațiile atât în limba română, cât și în limba engleză – date de identificare, tipul de vaccin administrat, data la care a fost făcut vaccinul (prima doză și rapelul) și date despre centrul de vaccinare unde am fost imunizați.