noile măsuri de organizare în școli, emise de ministerele educației și sănătății
foto: arhivă

Ordinul care modifică şi completează prevederile anterioare privind organizarea activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2  a fost emis de Ministerele Educației și Sănătății.

Potrivit noului ordin, este permisă organizarea orelor remediale, cu prezenţa fizică, în unităţile de învăţământ, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină, „sub condiţia asigurării stricte” a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, respectiv distanţare corectă, aerisirea frecventă a spaţiilor, respectarea normelor de igienă şi purtarea obligatorie a măştii de protecţie.

noile măsuri de organizare în școli, emise de ministerele educației și sănătății

„Este permisă participarea preşcolarilor/elevilor din învăţământul special, cu prezenţa fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unităţile de învăţământ care funcţionează în localităţi în care nu este declarată starea de carantină, sub condiţia asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanţare adecvată, respectarea normelor de igiena şi asigurarea ventilării regulate a spaţiilor”, stipulează ordinul semnat de miniştrii Sorin Cîmpeanu şi Ioana Mihăilă.

Personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învăţământ are obligaţia să poarte mască în permanenţă în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor atât în interior, cât şi în exterior, precum şi în sălile de clasă, cu excepţia situaţiilor în care procesul specific de predare/învăţare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere şi vor evita în permanenţă contactul faţă în faţă cu copiii la o distanţă mai mică de 2 m, conform noilor reglementări.

Potrivit ordinului, Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ propune ISJ/ISMB aplicarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unitatea de învăţământ, pe baza criteriului epidemiologic privind rata incidenţei cumulate la nivelul localităţii, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, după cum urmează:

* scenariul 1 – participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori;

* scenariul 2 – participarea zilnică, cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a şi a celor din anii terminali din învăţământul profesional şi postliceal, precum şi a elevilor din învăţământul special, indiferent de clasă, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară şi participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu, dacă incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000, dacă la nivelul localităţii nu este declarată starea de carantină.

Sursa: Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu

Publică