În ultimele 24 de ore, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 682 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Dintre acestea 45 au fost înregistrate în județul Sibiu.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.083. Dintre acestea, 1.214 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.386.862 de teste RT-PCR și 904.655 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.731 de teste RT-PCR (1.910 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 821 la cerere) și 3.259 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 26.133 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.062 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.189 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.