ONU avertizează - „Conflictul dintre Israel și Hamas s-ar putea transforma în război”
Sursa: Profimedia

Hamas şi Israel au menţinut atacurile de rachete, iar în contextul în care conflictul se intensifică Organizația Națiunilor Unite spune că ar putea deveni un „război total”, conform Financial Times.

În cea mai gravă serie de violenţe de la războiul din 2014 încoace, atacurile aeriene ale Israelului au dus la distrugerea a două clădiri din oraşul palestinian Gaza, folosite în trecut de grupul Hamas. Mişcarea a stârnit mai multe lansări de rachete către marile oraşe israeliene.

ONU avertizează - „Conflictul dintre Israel și Hamas s-ar putea transforma în război”

Oraşul Tel Aviv a fost luat în vizor, iar exploziile au fost auzite până în Israel, pe măsură ce scutul de apărare Iron Dome a interceptat o bună parte din proiectile.

În Gaza, au murit peste 35 de oameni, inclusiv 10 copii, şi peste 200 de persoane au fost rănite, conform ministerului sănătăţii din cadrul teritoriului. Israelul a declarat că a omorât cel puţin 20 de militanţi jihadişti şi a avertizat că pot exista victime în rândul civililor. Cel puţin cinci oameni au fost omorâţi în Israel.

Tor Wennesland, coordonator special ONU pentru procesele de pace din Orientul Mijlociu, a avertizat că ostilităţile se pot transforma „într-un război total”.

Mişcările de ofensivă au luat naştere luni seara, când Hamas a lansat o serie de rachete către Ierusalim, unde sute de protestatari palestinieni au fost răniţi de poliţia israeliană la moscheea al-Aqsa, al treilea cel mai sfânt altar islamic.

Israelul a răspuns imediat cu mai multe atacuri aeriene. O zi mai târziu, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a ordonat o extindere a campaniei aeriene a ţării.

Până acum, Israelul a luptat în trei războaie contra organizaţiei Hamas, care a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007, Egiptul şi Qatarul lucrând între timp pe post de mediatori între cele două părţi.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică