aerul din locuințe poate fi mai toxic decât cel respirat afară

De multe ori ne refugiem în locuințe, spunând că aici aerul este mai curat, pentru că nu este praf sau noxe. Specialiștii spun că nu e chiar așa, iar aerul pe care îl respirăm în case poate fi mai toxic decât cel de afară din cauza unor lucruri banale pe care le facem.

Gătitul, curățenia și folosirea parfumantelor de cameră nu fac decât să încarce aerul cu mulți compuși chimici, scrie digi24.ro

aerul din locuințe poate fi mai toxic decât cel respirat afară

Lumânările și bețișoarele parfumate eliberează particule toxice

Cât timp lumânarea este aprinsă, în aerul din cameră sunt eliberate particule de plumb, zinc, staniu si cadmiu, substanțe care au potențial cancerigen. Cu cât fitilul este mai lung, cu atât lumânarea eliberează o cantitate mai mare de compuși toxici, care plutesc în aer și câteva ore după stingerea ei.

O lumânare care arde ajunge chiar să tripleze numărul microparticulelor de pulberi în suspensie care plutesc în cameră. Aerul devine și mai toxic dacă folosim bețișoare parfumate.

„Apariția strănutului, a rinoreei, a ochilor înlăcrimați, a mâncărimii, a iritației tegumentului feței cu mâncărimi la nivelul nasului, a ochilor sunt primele semne că este ceva în neregulă cu aerul din camera din casa în care locuim. Produșii pe care îi emană au acest efect iritativ la nivelul căilor respiratorii”, spune Veronica Șurlea, medic primar pneumolog.

Șantierele de construcții generează mult praf

Și poată vă gândiți că problema se rezolvă dacă deschidem geamul. Ei bine, nu. Dimpotrivă, poluarea în interior poate crește, mai ales dacă locuim într-un oraș supraaglomerat.

„Ne afectează mulțimea de construcții de șantiere care sunt în oraș. Cred că într-o proximitate de 2 kilometri, fiecare bloc din București are câte o construcție în derulare. Vântul aduce tot felul de praf, de particule, în interior”, arată Robert Manea, expert în calitatea aerului.

Dar soluția nu este nici să stăm cu geamurile închise.

Oxigenul din interior se consumă, dacă nu există o ventilare corepunzătoare, mai ales în casele noi, unde vorbim de termopane și unde practic orice schimb de aer curat este blocat.

Cât de bune sunt purificatoarele de aer

Pe de altă parte, o soluție la care apelează tot mai mulți oameni sunt aparatele care purifică aerul, dipozitive prevăzute cu filtre care absorb praful, polenul, substanțele chimice, microbii și chiar virusurile.

Robert Manea, expert în calitatea aerului, explică modul de funcționare: „Aici avem exemplul unui filtru care a fost folosit 6-7 luni, iar el a pornit de la această culoare. Reține orice particulă mai mare de 0,03 microni. Dacă nu reține el, reținem noi, respirăm noi”.

Medicii spun că trebuie să ținem cont și de câteva reguli simple ca să putem respira aer cât mai curat în casă.

„În dormitor încercăm să evităm să păstrăm plante care produc polen, să nu dormim în aceeași cameră cu animalele de companie, să nu avem prea multe covoare care să rețină praful. Dacă ajungem în living, încercăm, la fel, să evităm să avem multă mobilă, iar dacă o avem, trebuie să ștergem praful cât mai frecvent”, atrage atenția Veronica Șurlea, medic primar pneumolog.

Specialiștii spun că trebuie să păstrăm mirosul din casă cât mai neutru. Orice substanță care emană un miros puternic poluează aerul.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică