Programului de Monitorizare și Evaluare a Arcticii a publicat un studiu în care se arată că din 1971 până acum temperatura din zona arctică a crescut cu 3,1 grade celsius. Raportul a fost publicat în ziua în care la Cercul Arctic s-au înregistrat 30 de grade celsius.
Indicatori cheie precum temperatura, precipitațiile, acoperirea cu zăpadă, mărimea banchizei și dezghețarea permafrostului, arată schimbări dramatice și rapide care se întâmplă chiar acum în zona arctică, scrie digi24.ro
Raportarea anterioară, publicată în 2019, a indicat că încălzirea în Arctica a fost „mai mult decât dublă faţă de media globală”.
În mai puţin de jumătate de secol, din 1971 până în 2019, temperatura medie anuală în această regiune nordică a urcat cu 3,1 grade Celsius, în timp ce planeta se încălzea cu 1 grad Celsius, potrivit documentului publicat joi.
„În majoritatea scenariilor de emisii (de gaze cu efect de seră), marea majoritate a modelelor (…) că, până în 2050, Arctica va fi practic fără gheaţă pentru prima dată în septembrie, luna în care gheaţa este de obicei la cel mai scăzut nivel, adaugă autorii.
„Probabilitatea unei veri arctice fără gheaţă (marină) este de zece ori mai mare în scenariul unei încălziri globale de 2 grade Celsius decât în cazul unui scenariu de 1,5 grade Celsius”, subliniază aceştia.
Potrivit proiecţiilor menţionate în raport, se aşteaptă ca, până la sfârşitul secolului, temperaturile medii din Arctica să crească între între 3,3 grade Celsius şi 10 grade Celsius peste media lor din perioada 1985-2014
Probabilităţile ca banchiza să dispară complet vara – înainte de a se forma din nou în timpul sezonului de iarnă – sunt de zece ori mai mari dacă temperatura pe Terra creşte cu 2 grade Celsius în loc de 1,5 grade Celsius, obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris.