În noaptea de 5 spre 6 mai, un taximetrist din Sibiu a fost bătut cu bestialitate de patru indivizi pe strada Fundătura Lupeni din Sibiu. Bărbatul a zăcut inconștient pe asfalt câteva ore până l-a găsit cineva. Câteva ore mai târziu, omul a fost găsit, fiind transportat la spital în stare gravă. După aproape trei săptămâni, starea taximetristului s-a ameliorat și a fost externat.
Deși bărbatul se simte mai bine, acesta necesită, în continuare îngrijiri speciale, însă acestea vor fi făcute acasă, în sânul familiei, unde recuperarea va fi cu siguranță mai ușoară.
Citiți și: Taximetrist bătut cu bestialitate la Sibiu – A zăcut inconștient ore în șir pe asfalt
La externare, soția sibianului și familia acestuia au transmis cuvinte de mulțumire medicului care l-a îngrijit, dar și întregului personal printr-o scrisoare de mulțumire. O astfel de scrisoare de mulțumire a fost adresată și domnului chestor Ivancea Tiberiu Iulian – șeful Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu pentru dedicarea și devotamentul cu care polițiștii și criminaliștii din cadrul IPJ Sibiu au muncit pentru a reuși să îl prindă pe făptaș și să finalizeze ancheta într-un timp foarte scurt.
Vedeți și: Starea taximetristului bătut cu bestialitate la Sibiu – Agresorii i-au spart capul
”Aceasta este o zi foarte fericită pentru mine și pentru întreaga mea familie, deoarece soțul meu se poate întoarce în sfârșit, acasă. Evenimentele din ultimele zile m-au făcut să înțeleg că viața ți se poate schimba într-un minut, că niciodată nu vei fi pregătit să faci față unor momente grele, dar datorită unor oameni minunați care prin munca depusă, cuvintele și încurajările lor am reușit să îmi depășesc sentimentele de teamă, deznădejde, descurajare și să îmi recapăt încrederea și speranța și astăzi pot să zâmbesc din nou. Doresc să mulțumesc în primul rând domnului dr. Săceleanu Mircea Vicențiu și echipei din cadrul secției de Neurochirurgie atât pentru grija, dedicarea și eficiența cu care a fost tratat și îngrijit soțul meu cât și pentru amabilitatea pe care au arătat-o față de mine. Doamnei Nicoleta Gavrea, și colegilor alături de care a realizat cercetarea la fața locului. Domnului Lucian Anghel, adjunct al Poliției Municipiului Sibiu, domnului Gigi Osman din cadrul Biroului de Investigații Criminale și echipelor coordonate de dânșii, pentru profesionalismul și dedicarea cu care au muncit pentru rezolvarea cazului de agresiune în care a fost implicat soțul meu dar și pentru sprijinul, modul in care au comunicat și amabilitatea pe care le-au arătat față de mine și situația grea în care m-am aflat. Nu în ultimul rând doresc să mulțumesc tuturor prietenilor, vecinilor, colegilor de serviciu dar și persoanelor care au aflat prin intermediul presei și care au empatizat cu mine, mi-au oferit sprijin și cuvinte de încurajare” – a declarat soția taximetristului, Simona Todoran.