Stadioanele și sălile de sport ar putea depăși capacitatea de 25 la sută dacă suporterii se vaccinează la intrarea în incintă.
Hotărârea urmează a fi publicată în scurt timp în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare la data de 1 iunie.
Conform MTS, suporterii vor putea reveni la evenimentele sportive în spaţii închise, fără ca organizatorii să mai aibă obligaţia de a solicita aprobări sau avize pentru a avea spectatori. Procentul în care aceştia vor putea participa la evenimente sportive este de până la 25% din capacitatea maximă a spaţiului. Competiţiile sportive se vor putea desfăşura, în spaţii închise sau deschise, cu un procent mai mare de 25% din capacitatea maximă a spaţiului dacă persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau se vaccinează la intrarea în incintă. Această măsură deschide calea organizării de evenimente la capacitate maximă, fără alte avize sau aprobări, şi reprezintă un câştig major pentru sport, sportivi şi iubitorii sportului. Regulile generale aplicabile evenimentelor sportive în aer liber şi în spaţii închise se regăsesc în cuprinsul Ordinului comun MTS/MS nr. 310/708/2021.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, consideră că măsurile care vor intra în vigoare de la 1 iunie constituie „un pas major către normalitate”.
„Veştile sunt foarte bune şi mă bucur de acest pas major către normalitate. El vine pe fondul evoluţiei favorabile a situaţiei pandemice, a scăderii constante a numărului de infectări şi cazuri grave şi a succesului campaniei de vaccinare. Responsabilitatea celor care au înţeles cât de importantă este contribuţia fiecăruia dintre noi la aceste procese a adus o deschidere fără precedent. Pentru sport, dar nu numai. Toţi ne dorim aceleaşi lucruri: viaţa normală, bucuria de a fi împreună, de a ne reintegra în normalitate, fără nicio teamă. Haideţi să continuăm pe acest drum! Noi suntem aici pentru a deschide treptat toate aceste uşi, dar nu putem face asta fără voi”, a declarat Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak.
O altă noutate o constituie faptul că a fost reintrodusă posibilitatea accesului pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Astfel, la evenimentele sportive în spaţii închise şi deschise vor putea participa ca spectatori, în limita a 25% din capacitatea maximă a spaţiului: persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, informează ministerul.
„De asemenea, se redeschid la capacitate maximă sălile de sport şi/sau fitness, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. O altă veste îndelung aşteptată este că se redeschid şi piscinele interioare, până la un procent de 70% din capacitatea maximă a spaţiului, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a acestor bazine de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi al ministrului Sănătăţii, mai precizează sursa citată.