Opt noi „stele” își vor găsi un loc pe Aleea Celebrităților, în FITS 2021. Este vorba despre Yoshi Oida, Israel Galván, Helmut Stürmer, Denis O’Hare, Charlotte Rampling, Akram Khan, Jan Lauwers și María Pagés.
Deja o tradiție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu care celebrează excelența la nivel internațional în sfera Teatru și Artele spectacolului, Aleea Celebrităților a pregătit pentru ediția din acest an încă 8 stele care își așteaptă posesorii.
Prima stea îi revine lui Yoshi Oida – unul dintre cei mai importanți actori și regizori japonezi ai momentului și primul membru în compania internațională de teatru a lui Peter Brook. Specialist în tehnicile Noh, Kabuki și Bunraku, Yoshi Oida este o figură emblematică în spațiul european occidental, devenind în 2013 Comandor al Ordinului Artelor și Literelor, Franța. Yoshi Oida poate fi văzut în cadrul FITS 2021 într-un spectacol jucat și transmis de pe scena sibiană, precum și într-o conferință specială.
Israel Galván este a doua stea care se instalează pe Aleea Celebrităților. Renumitul dansator și coregraf originar din Spania a devenit cunoscut prin stilul său aparte care revitalizează tehnicile dansului flamenco, îmbinând tradiția cu modalități inedite de a transpune în dans aspecte delicate ale realității contemporane. A devenit în 2016 Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor în Franța.
A treia stea îi este oferită lui Helmut Stürmer, scenograful de origine română devenit cunoscut la nivel internațional prin forța impresionantă a artei sale. Viziunea sa artistică manifestată deseori în decoruri ce oferă paliere subtile de acces în psihologia personajelor a contribuit la crearea mai multor spectacole de succes, printre care se numără și celebrul „Faust” semnat de Silviu Purcărete.
Cea de-a patra stea îi revine lui Denis O’Hare, bine-cunoscutul actor și scriitor american care a apărut în filme precum „Dallas Buyers Club”, „Late Night”, „21 Grams”, „Milk” sau „The Changeling”. A făcut parte, de asemenea, din distribuția unor seriale extrem de populare, printre care „American Horror Story” și „True Blood”. A câștigat un Tony Award pentru rolul său jucat în piesa „Take Me Out”, de Richard Greenberg. Este coautor al piesei „An Iliad”, pentru care a primit un OBIE Award.
Charlotte Rampling este a cincea stea care vine să se instaleze pe Aleea Celebrităților în acest an. Recunoscută drept una dintre actrițele emblematice ale cinematografiei europene, Charlotte Rampling s-a afirmat la nivel internațional prin rolurile sale în filme precum „The Night Porter” (1974), „The Flesh of the Orchid” (1975), „Under the Sand” (2000) sau „45 Years” (2015). A primit numeroase nominalizări la Premiile Emmy, Golden Globe, César și Oscar și a câștigat Premiul Festivalului de Film de la Berlin și Premiul Academiei Europene de Film pentru cea mai bună actriță. În anul 2000, a primit Ordinul Imperiului Britanic. Charlotte Rampling va fi prezentă la Sibiu, unde o puteți vedea într-unul din spectacolele invitate la FITS 2021.
A șasea stea îi revine lui Akram Khan, unul dintre cei mai apreciați coregrafi ai momentului. Creațiile sale se bazează pe explorarea diferitelor culturi și discursuri artistice, care implică deseori tehnologia. A colaborat cu mai artiști precum Sidi Larbi Cherkaoui, Israel Galván, Kylie Minogue și Florence and the Machine. De asemenea, artistul va fi prezent în FITS 2021 cu un spectacol de dans.
Jan Lauwers este următoarea stea care se alătură Aleii Celebrităților în acest an. A devenit faimos prin munca sa alături de Needcompany, pe care a fondat-o în 1986 și cu care a creat spectacole experimentale, postdramatice, la limita dintre ficțiune și (auto)biografie. Pentru întreaga sa carieră, Jan Lauwers a fost recompensat în 2014 cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția.
María Pagés este a opta stea care poposește la Sibiu în acest an. Dansatoare și coregrafă recunoscută la nivel internațional, María Pagés are meritul de a fi contribuit decisiv la reafirmarea flamencoului pe scena actuală. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu mai multe personalități din domenii variate, precum Mikhail Baryshnikov, Sidi Larbi Cherkaoui, Plácido Domingo sau José Saramago.