Fundația Comunitară Sibiu a dat startul înscrierilor de proiecte pentru Maratonul Internațional Sibiu. Aceasta este ediția cu numărul zece a maratonului, eveniment ce va avea loc în data de 2 octombrie.
Ca de obicei, sunt acceptate idei care pun lentila pe nevoi din comunitatea locală și sunt încurajate echipele noi, la început de drum, iar cele mai bune 36 de proiecte vor intra în cursa finală. Termenul limită de trimitere a aplicațiilor este 23 iunie 2021.
Cine poate aplica?
Pot aplica atât echipe informale (grupuri de prieteni, fără personalitate juridică), cât și ONG-uri. Dintre toate aplicațiile, în acest an, cele mai bune 36 de proiecte vor fi selectate pe bază de punctaj de către un juriu independent, alcătuit din reprezentanți ai comunității sibiene. Numărul acestora va fi limitat, pentru ca în eveniment să ajungă cele mai bune proiecte și pentru ca toate cauzele participante să aibă posibilitatea să-și îndeplinească obiectivele în condițiile unui an pandemic.
Consultații și cum poți aplica
La fel ca în fiecare an, pe durata depunerii aplicațiilor, Fundația Comunitară Sibiu va oferi sprijin în scrierea proiectelor, pe criteriul primul venit, primul servit. În acest sens, doritorii sunt rugați să trimită propunerile cât mai devreme. Atât aplicația finală, cât și întrebările pot fi transmise pe adresa proiecte@fundatiacomunitarasibiu.ro.
Documente utile
Mai multe informații, ghidul de participare și formularul de aplicare pot fi descărcate pe site-ul maratonsibiu.ro.
Ediții precedente
La ediția din 2020 a Maratonului Internațional Sibiu au fost finanțate 30 de proiecte, pentru care s-au strâns 319.210 lei. Pentru aceste cauze s-au pus în mișcare aproape 1.300 de alergători confirmați, adulți și copii, care au fost susținuți de circa 2.345 de donatori.
De-a lungul celor nouă ediții, prin intermediul maratonului s-au pus pe picioare în jur de 210 proiecte variate. Acestea au vizat renovarea și dotarea bibliotecilor și curților școlilor din mediul rural, construcția unui refugiu alpin, protejarea berzelor albe, cursuri de educație arhitecturală, prevenția bolilor neurodegenerative, sterilizarea câinilor și pisicilor fără stăpân, activități cu și pentru persoanele cu dizabilități, achiziția de echipamente medicale pentru copii, editarea unor constituții funky pentru elevi, amenajarea de săli polisenzoriale sau chiar readucerea bivolilor pe Valea Hârtibaciului ș.a.m.d.