Luni, 7 iunie, a fost adoptat proiectul de lege privind implementarea reţelelor 5G în România
Senatul este for decizional, astfel că legea va ajunge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis, scrie stirileprotv.ro
În urmă cu câteva zile, Comisiile juridică, economică, de apărare şi comunicaţii ale Senatului, reunite într-o şedinţă comună, au acordat raport favorabil, cu amendamente, proiectului de lege iniţiat de Guvern privind măsurile referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.
Potrivit Agerpres, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, care a condus şedinţa, raportul de admitere a înregistrat preponderent voturi “pentru”, împotrivă fiind doar senatorii AUR.
Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.