Bolt a ajuns, joi, în Sibiu. Sibienii s-au bucurat încă din această dimineață de serviciile oferite de cea mai mare platformă de transport la cerere din Europa și Africa. Și, fiindcă se află pentru prima dată în orașul de pe Cibin, Bolt oferă o reducere de 50% clienților la primele curse.
Sibienii au parte, începând de joi, de un serviciu de ridesharing chiar în orașul lor. Primele curse au fost efectuate deja, iar reprezentanții spun că oamenii au fost nerăbdători să folosească Bolt.
Pentru a celebra lansarea serviciului în Sibiu, Bolt oferă tuturor clienților o reducere de 50% la primele cinci curse efectuate. Reducerea se aplică în limita a 8 lei/cursă. Clienții pot opta atât pentru plata cash, cât și pentru plata cu cardul.
„Marcăm începutul sezonului estival cu lansarea principalului nostru serviciu în Sibiu, în contextul în care orașul își reia treptat activitatea culturală și socială, după un an dificil. Ne dorim să fim un partener de mobilitate de încredere atât pentru sibieni, cât și pentru turiștii care aleg să viziteze o capitală culturală europeană. Iar pentru a ajunge mai aproape de acest lucru, am respectat cu strictețe toate prevederile legii cu privire la autorizațiile necesare șoferilor noștri parteneri și la condițiile de operare, pentru a oferi servicii complete și sigure”, a declarat Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România.
Pentru a folosi serviciul Bolt, este necesară descărcarea aplicației, care este disponibilă atât în Google Play, cât și pe App Store. Cu ajutorul telefonului mobil, ceri o cursă și ești preluat de cel mai apropiat șofer partener. În aplicație, poți vizualiza prețul cursei înainte de a face comanda și, totodată, poți vedea pe hartă, în timp real, unde se află șoferul care se îndreaptă spre tine.
Flota este formată, momentan, dintr-un număr de 25 de mașini, însă șoferii sibieni sunt așteptați să intre în echipă și să devină parteneri Bolt.