Părinții angajați au observat stări de frustrare și anxietate la copiii lor generate de restricțiile din timpul pandemiei. Pentru foarte mulți dintre copii gadget-urile au fost principala peocupare în ultimul an.
Aproximativ 67% dintre angajaţii părinţi au observat stări de frustrare şi anxietate la copii în ultimul an din cauza pandemiei, conform unui sondaj realizat de platforma Undelucram.ro, în perioada 1-7 iunie, la care au răspuns 1.047 de angajaţi părinţi.
De asemenea, pentru foarte mulţi dintre copii, joaca pe telefoane/tablete şi privitul la televizor au fost principalele moduri de a-şi ocupa timpul liber, 42% dintre copii petrecând între 2 şi 5 ore zilnic în faţa ecranelor, în afara orelor de şcoală.
Copiii angajaţilor care au răspuns la sondaj au vârstele de: 0-5 ani (31,4%), 6-10 ani (38,6%), 11-15 ani (15,7%) şi peste 16 ani (14,3%). De asemenea, 60% dintre respondenţi au un copil, 37% au doi copii, iar restul de 3% au mai mult de doi copii.
Părinţii au afirmat că principalele provocări în timp ce lucrau de acasă, iar copiii învăţau online au fost: concentrarea asupra sarcinilor de la job (pentru 33,5% dintre respondenţi), irascibilitatea copiilor dată de lipsa de socializare şi de plictiseală (31,2%), asigurarea suportului necesar învăţării şi temelor (24,4%), asigurarea alimentaţiei şi a curăţeniei (pentru 4% dintre angajaţi).
Pe de altă parte, cele mai mari provocări ale copiilor în pandemie au fost: lipsa socializării (45% dintre respondenţi), dificultatea de a înţelege lecţiile predate online (23%), dificultatea înţelegerii situaţiei şi a emoţiilor generate de aceasta (18,6%) şi lipsa de comunicare în familie (5,8%). În privinţa stărilor emoţionale ale copiilor, 67% dintre angajaţii părinţi spun că au observat stări de anxietate şi frustrare în perioada pandemiei. În schimb, 18% au afirmat că au observat stabilitate emoţională, iar 10% o stare de calm şi relaxare.
Sondajul mai arată că aproximativ 60% dintre părinţi spun că în perioada pandemiei copiii au stat cu 50% mai mult timp în faţa ecranelor, iar 28% au răspuns că în aceeaşi perioadă copiii au stat cu 10-50% mai mult în faţa ecranelor. Pe de altă parte, 13% dintre angajaţi au afirmat că în timpul pandemiei copiii au petrecut la fel de mult timp ca înainte pe tablete şi telefoane deoarece au avut un program strict de acces la astfel de dispozitive.
Astfel, 42% dintre copii au stat între 2 şi 5 ore zilnic pe diferite dispozitive în afara orelor de curs. 36% au stat maximum două ore, iar 22% au petrecut peste cinci ore zilnic pe tablete şi telefoane în afara orelor de şcoală online.
De asemenea, copiii şi-au ocupat timpul liber în timpul pandemiei cu ajutorul jocurilor online (28% dintre răspunsurile părinţilor), prin diverse hobby-uri (18%), citind cărţi (15,6%), prin drumeţii în natură (13,2%), prin întâlniri video cu prieteni/colegi (12%) şi cursuri online în afara programei şcolare (12%).
De asemenea, aproximativ 28% dintre părinţi au declarat că îşi vor trimite copiii în tabără în vacanţa de vară pentru a compensa lipsa de socializare din ultimul an.
Undelucram.ro este cea mai mare comunitate online a angajaţilor din România, cu peste 750.000 de potenţiali angajaţi pe platformă şi peste 500.000 de contribuţii lăsate de utilizatori despre companiile la care lucrează, interviuri de angajare sau oferte salariale. Platforma pune la dispoziţia angajaţilor şi Salariometru – un instrument online pentru compararea salariilor din România, un calculator de salariu şi resurse pentru dezvoltarea carierei precum modele de CV, topul angajatorilor şi articole despre industrie.