Viitorul Şelimbăr a început bine seria meciurilor amicale. Nou-promovata în Liga 2 a disputat sâmbătă, 19 iunie, o partidă de verificare contra celor de la Gaz Metan Mediaş. Meciul a avut loc la Mediaş, iar echipa lui Florin Maxim a reuşit să învingă cu scorul de 2-1. Viitorul Şelimbăr avea 1-0 la pauză.
Daniel Tătar a marcat golul victoriei cu un șut din propria jumătate
Fundașul George Monea a deschis scorul în primul amical jucat de Viitorul Șelimbăr după promovarea în Liga 2 și după reluarea pregătirilor. Reușita a venit în minutul 43. În partea secundă, Gaz Metan Mediaș a restabilit repede egalitatea, la numai patru minute de la reluare, prin Raul Hăjmășan.
Victoria a fost adusă, pentru Viitorul Șelimbăr, cu un gol de excepție al veteranului Daniel Tătar. Acesta a marcat cu o execuție din propria jumătate, după ce a văzut că portarul medieșenilor era ieșit destul de mult din poartă, undeva aproape de marginea careului de 16 metri.
Viitorul Șelimbăr a contat pe primul jucător adus în această vară și a testat doi fotbaliști
Viitorul Șelimbăr a contat în acest meci și pe singurul jucător transferat în această vară. Printre cei trimiși pe teren de Florin Maxim și-a făcut apariția și Alexandru Luca, adus din Liga 3, de la Măgura Cisnădie.
Pe teren s-au regăsit și doi jucători care se află în probe la clubul din Șelimbăr. Este vorba de Alin Dohotariu, de la CSO Cugir, și de Sebastian Ștefan, care potrivit informațiilor oferite de club a jucat ultima dată în Canada.
Gaz Metan Mediaș: Buzbuchi, Ismail, Trif, Motroc, Velisar, Lisandru, Pambou, Chamed, Costea, Morar și Ciocan. Au mai jucat Raul Hăjmășan, Denis Calo, Mihai Mateș, Rareș Dogaru, Ramon Gașpar, Marius Potcoavă
Viitorul Șelimbăr: Vâtcă – Monea, Natea, Vișa, Tătar – Neacșa, Luca, Drugă, Curtean – Roșu, Cîrstean. Au mai jucat Matenciuc, Tineiu, Moga, Giura, Vecerdea, Badea, Peter, Cîrloanță, Sebastian Ștefan, Dohotariu, Ciorgovean
Viitorul Șelimbăr mai are trei meciuri de verificare înaintea cantonamentului din Turcia
Următoarele amicale pe care le va disputa Viitorul Șelimbăr sunt cu UTA Arad, pe 25 iunie la Arad, cu FCSB, pe 29 iunie la București, și cu ”U” Cluj, pe 7 iulie la Cluj. Apoi, nou-promovata va pleca în cantonament în Turcia, unde va lua și alte partide de verificare.
Va disputa patru teste cu formații din Turcia, dar până acum acestea nu au fost stabilite.