Viorel Teacă este agentul de poliţie din Sibiu care a cucerit inimile unor copiii din oraş și milioanelor de români care au urmărit filmulețul în care le arată celor mici cum funcționează sirenele de pe autospeciala Poliţiei. „Pe care vreți să apăs? Pe asta? Ultima și plecăm, da?”.
„Suntem conștienți că încă există o barieră destul de mare între Poliție și societate. Asta am observat și în afară, nu este specific numai nouă. Ce am văzut în afară a fost faptul că polițiștii se manifestă mult mai spontan, sentimentele lor sunt mai spontane față de cei mici și de civili.”, a explicat Viorel Teacă.
Polițistul a povestit că de când s-a născut fiul său, Noris Andrei, acum în vârstă de 8 ani, s-a creat o legătura specială între el și copiii din comunitate, scrie antena3.ro.
„Eu am o înțelegere cu el. De regulă, el mă pune să fac câte un filmuleț scurt, să vadă ce fac în timpul serviciului. Pot spune că și datorită lui, de când s-a născut, am creeat o legătură specială cu copiii. Am făcut ca un obicei să transmit… Și el are un cont de Youtube și postează acolo, poate după exemplul meu, și e conștient de ceea ce fac.”
„Prezint niște mașinuțe de poliție, ca ale lui tati, de la serviciu.”, a povestit băiețelul agentului Teacă.