peste 350 de concurenţi la cursa sponsorilor - au pedalat şi ciclişti cu deficienţe de vedere

Peste 350 de concurenți au participat, sâmbătă, 20 iunie, într-o atmosferă veselă și entuziastă, la cea de-a a 11-a ediție a Cursei Sponsorilor, competiție conexă pe care Turul Ciclist al Sibiului o organizează pentru sponsori și parteneri. Numărul reprezintă un record în istoria competiției, semn că bicicliștii amatori din Sibiu – și nu numai – duc lipsa curselor de profil. Festivitatea de premiere a câștigătorilor va avea loc sâmbătă 3 iulie de la ora 19:45, în Piața Mare a Sibiului, după premierea câștigătorilor Prologului Turului Ciclist al Sibiului.

peste 350 de concurenţi la cursa sponsorilor - au pedalat şi ciclişti cu deficienţe de vedere

La această ediție au participat, în premieră, și cicliști cu deficiențe de vedere din opt orașe ale țării, care au pedalat pe biciclete în tandem coordonate de piloți văzători. Prezența celor 20 de echipaje la eveniment a oferit o doză de inspirație pentru restul participanților și a reprezentat o lecție pentru toți cei care au avut ocazia să vadă tandemurile pe parcursul competiției. „Unstoppable @Turul Ciclist al Sibiul a fost o experiență unică și o lecție de viață pentru care suntem recunoscători. Am învățat din nou ce înseamnă forța unei comunități și cât de multe poate ea să pună în mișcare. Ne bucurăm că 20 de participanți, persoane cu diferite tipuri de nevoi speciale, au avut curajul să se alinieze la startul cursei împreuna cu pilotii lor de încredere. Acești 20 de curajoși au scris o poveste și au inspirat foarte mulți oameni. Au demonstrat că nu există bariere în practicarea sportului, iar faptul că organizatorii Turului Ciclist al Sibiului își doresc ca de la următoarea ediție această oportunitate să devină normalitate reprezintă o altă victorie importantă”, spune Andrei Rusu de la Urban Bike Revolution, care a organizat participarea tandemurilor la Cursa Sponsorilor.

Organizată de regulă cu două săptămâni înainte de Turul Ciclist , Cursa Sponsorilor oferă participanților șansa de a experimenta senzațiile unei competiții profesioniste – cursa se desfășoară pe un traseu închis circulației, cu cronometraj și arbitraj. Lansată ca și competiție cu start în masă, cursa s-a desfăurat anul trecut și anul acesta s-a desfășurat ca probă de contratimp individual și pe echipe mici (2 membri la fete, 3 la băieți), cu start decalat, pentru a permite participanților să respecte regulile de distanțare impuse de pandemie.

Evenimentul a fost co-finanțat de Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Sport

Câștigătorii, pe categorii, sunt:

Clasament echipe feminin

1. CON-A

Ghimpu Miruna

Ștefănescu Maria

2. Marquardt MBS

Orian Ana-Maria

Todoran Simona

3. RAIFFEISEN BANK „Liv and let go!”

Buzoiu Ramona

Diaconu Bogdana

Clasament echipe masculin

1. Team IFM-Boys 1

Mihăiloaie Victor

Hadăr Ionuț

Kovacs Cristian-Robert

2. JOYSON SAFETY-M1

Ghișoiu Marius

Horvath Ferenc-Levente

Laza Emanuel

3. POLIȚIE 2

Nanu Florin

Hârșan Ioan

Opriș Cosmin

Clasament individual feminin – peste 45 de ani

1. Popa Corina-Arina, Marquardt

2. Pampu Daniela, Marquardt

3. Gligor Adina, IFM

Clasament individual feminin – sub 45 de ani

1. Balteș Cora, Kendrion-Automotive

2. Isdrailă Violeta, Visma

3. Sabou Laura, CONTINENTAL

Clasament individual masculin – peste 45 de ani

1. Galaftion Codruț, INVITAT

2. Gladca Dragoș, RAIFFEISEN BANK

3. Stanciu Aurel, JOYSON SAFETY

Clasament individual masculin sub 45 de ani

1. Stăncioi Alexandru, COMPA SA

2. Ghimpu Marius, INVITAT

3. Gândilă Fabian Eugen, BILSTEIN

Turul Ciclist al Sibiului, care anul acesta se desfășoară între 3 și 6 iulie, este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federației Române de Ciclism și a Uniunii Cicliste Internaționale. Încă de la prima ediție, care a avut loc în iulie 2011, Turul Ciclist al Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiție ciclistă organizată în România și una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naționale, Continentale, Pro-Continentale și, în premieră pentru țara noastră, de World Tour. În cele 10 ediții organizate până acum, am avut ocazia să vedem la Sibiu cicliști care au făcut istorie, precum Egan Bernal – câștigător al Turului Franței în 2019, sau Primož Roglič – câștigător al Turului Spaniei în același an.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică