vacanțele s-au scumpit substanțial vara aceasta. prețurile pe litoral au explodat
www.travelminit.ro

Prețurile în industria turismului au crescut peste tot, inclusiv în Grecia și Turcia, din cauza pandemiei și a măsurilor suplimentare de siguranță. Operatorii din domeniu spun că ideea că în România ar fi prețuri mai mari decât în străinătate, nu este sustenabilă. Aceștia sunt supărați pe o declarație în acest sens făcută de ministrul economiei Claudiu Năsui.

vacanțele s-au scumpit substanțial vara aceasta. prețurile pe litoral au explodat

Ministrul economiei și turismului a declarat recent într-un interviu că prețurile pe litoralul românesc sunt prea mari.

„Comparativ cu ce? Sunt piețe diferite. Vrem să vindem și Turcia, și Grecia, și România. Fiecare client își alege destinația în agenție după cum i se potrivește”, spune Cristian Bărhălescu, vicepreședinte ANAT pentru regiunea de sud-est. „Este prima dată, spre surprinderea noastră, a industriei, când vedem un ministru care în loc să laude, să susțină, să promoveze industria pe care o reprezintă, vine și ne critică”, a adăugat Bărhălescu.

Întrebat dacă prețurile de la noi sunt mai mari decât în Grecia și Turcia, Bărhălescu a explicat la Digi24 că în niciun caz nu putem spune acest lucru și mai ales nu putem compara „mere cu pere cu prune”.

Vicepreședinte ANAT: Avem hoteluri cu prețuri mai mici decât în Grecia, Bulgaria sau Turcia. E vorba de câți bani ai

„Dacă vorbim de litoralul românesc la 3 stele sau la 4 stele, avem zone și unele hoteluri care au prețuri mai mici decât în Grecia, Bulgaria sau Turcia, dar clienții vin pentru experiențe diferite (…) Trebuie să fim realiști, prețurile nu sunt mari pe litoralul românesc, ci sunt accesibile”, susține Cristian Bărhălescu.

„Aud povestea asta cu prețurile mai mari de 30 de ani. Și toată lumea zice: Domnule, am fost în Grecia cu 350 de euro, a fost fabulos. Dar uită să spună că a stat la studio, dar fără masă, fără nimic. Cu studio frumos, cu familia grecească care-ți dădea cafeluța, e adevărat. Nu! Suntem la fel, suntem cam pe acolo. Da, costă în iulie-august, că e cerere și e la 4 stele. Hai să ne uităm cât costă și în iunie la 3 stele. A, că sunt hoteluri în Mamaia în zona de cluburi care costă mult, e adevărat. Dar înseamnă că cineva plătește pentru ele. Dar nu trebuie să ieșim cu alea 3-4-5 foarte scumpe din zona de cluburi față de celelalte 97 la sută”, a arătat și Alin Burcea, vicepreședinte ANAT.

„E vorba de câți bani ai. În general, cam știi ce vrei să faci. Nu te duci la agenția de turism să te hotărăști acolo”, a adăugat antreprenorul. El spune că anul trecut, pentru că nu s-a putut pleca, pentru litoralul românesc s-au făcut vânzări-record și crede că acest trend va continua și anul acesta. În plus, românii care fac de obicei două sau trei vacanțe aleg ca una dintre ele să fie în România.

Ce s-a schimbat în Turcia

Pe de altă parte, operatorii din turism recunosc că toate prețurile au crescut anul acesta, variază de la hotel la hotel, dar sunt mai mari pentru că au crescut și costurile din cauza măsurilor suplimentare de siguranță care trebuie luate pentru pandemie. Iar asta se întâmplă nu numai în România.

„Și în Turcia, de exemplu, au crescut prețurile, cu 3-5-7 procente, nu foarte mult, dar peste tot tendința este în sus. În Turcia, nu mai poți să te servești la all inclusiv, te servesc ei; acolo unde te poți servi singur trebuie să-ți pui mănuși de plastic, îți dau ei mască, iar lucrurile astea costă. În Turcia, o dată la două săptămâni vine inspecția sanitară de la Ministerul Sănătății în toate hotelurile din Antalya și dacă nu ai carnețelul ștampilat că ești în regulă, nu mai poți funcționa, a doua zi te închizi singur. Iar astea, din păcate, costă”, a explicat Alin Burcea.

Ioana Selner: România are standarde. În Grecia, în Turcia sau în altă țară, trei stele sunt o stea jumătate

„Cine merge în vacanță și caută pomeni cred că mai bine stă acasă”, a comentat, la rândul ei, Ioana Selner, organizator de evenimente în Grecia.

„Pe de altă parte, indiferent unde mergi – eu lucrez cu 10 țări din lume – din punctul meu de vedere, România are standarde și vă spun din perspectiva unui om care se lovește non-stop de lipsa standardelor din țările în care lucrez. Așa că nu aș veni să acuz costurile mari sau mai puțin mari, cum sunt în România, pentru simplul motiv că avem standarde și la mâncare, și la cazare. La noi, trei stele sunt trei stele. În Grecia, în Turcia sau în altă țară, trei stele sunt o stea jumătate – și asta am pățit-o de-a lungul timpului, pentru că eu, una, nu dau decât hoteluri sau resorturi pe care le cunosc foarte bine, ca să nu risc să spun: da, cinci stele, și când ajungi acolo e mai rău decât cotețul găinilor”, a explicat antreprenoarea.

Prețuri chiar și 50 la sută mai mari în Grecia

Ea a confirmat că anul acesta, toate prețurile au crescut, unele chiar și cu 50 la sută în Grecia, pentru că anul trecut a fost „un an mort! în turism.

„Depinde foarte mult de unitatea de cazare, de facilitățile pe care le are, sunt acele hoteluri-butic unde prețurile au crescut și cu până la 50 la sută în unele situații sau business-urile de familie, pentru că nu au avut bani să se susțină până acum și au fost plătiți de guvernul elen și e normal ca acum, în sezon, în cele trei-patru luni, cât lucrează să încerce să scoată ce-au pierdut anul trecut și să încerce să facă și niște provizii pentru iarnă”, a explicat ea.

Ioana Selner mai spune că ofertele mult prea îmbietoare riscă să fie o păcăleală.

„Toți cei care suntem în turism avem angajați, avem cheltuieli, nu poți să vii și pe piață și să spui da, vai, oferte last minute, pomană, ieftin! La final, o să te trezești că turistul vine și spune că nu-mi place, că n-am avut condițiile. Păi, dragul meu, dacă ai plătit 2 lei, vei primi tot 2 lei. Dacă plătești 100 de lei, vei primi de 100 de lei. Or, nu poți să plătești 2 lei și să primești de 100 de lei. Și este valabil pentru toate țările din lumea asta”, a punctat antreprenoarea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică