accident grav între hosman și cornățel din cauza unui șofer care a intrat pe contrasens

Un accident rutier grav a avut loc, marți, pe DJ106, între localitățile Hosman și Cornățel. Un șofer a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină condusă regulamentar.

Polițiștii sibieni transmit că în accidentul rutier sunt implicate două autoturisme. „Din primele cercetări se pare că un șofer în vârstă de 53 de ani, în timp ce conducerea autoturismul pe direcția Sibiu – Agnita ar fi pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani. În acest moment traficul rutier în zona accidentului este blocat pentru a asigura intervenția echipajelor medicale și cercetarea la fața locului”, a transmis Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

accident grav între hosman și cornățel din cauza unui șofer care a intrat pe contrasens

În urma impactului, ambii șoferi au fost răniți. Echipajul SMURD  ajuns la fața locului a acordat primul ajutor victimelor.

„La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex masculin, de 64 de ani, conștientă și policontuzionată, transportată la UPU Sibiu”, informează Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu .

Ultima oră

Comentariul meu

Publică