Străzile pustii „l-au chemat” la plimbare - Tânăr fără permis prins la volan în toiul nopții la Sibiu
foto: arhivă

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a plecat, în noaptea de joi spre vineri, la plimbare pe străzile din Sibiu. Un echipaj de poliție l-a oprit pentru un control și așa a ieșit la iveală că bărbatul nu avea permis de conducere.

„La data de 2 iulie a.c., în jurul orei 02,30, în municipiul Sibiu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Paltinul de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ocna Sibiului”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Străzile pustii „l-au chemat” la plimbare - Tânăr fără permis prins la volan în toiul nopții la Sibiu

Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică