Lege promulgată - Avocații vor putea preda în școli
Sursa: colegiulcibinium.ro
  • Legea care permite avocaţilor să predea în şcoli a fost promulgată.
  • Educaţia juridică ar putea fi parte dintr-o materie numită educaţie pentru viaţă.
  • Rămâne să se stabilească ce periodicitate vor avea cursurile.

Cu siguranţă mulţi părinţi au fost puşi în situaţia de a-i explica copilului că ceva este legal sau ilegal, lucru greu de înţeles pentru mulţi dintre aceştia. Vestea bună este că educaţia juridică se va învăţa în şcoală, iar cei care o vor preda sunt specialişti în drept.

Lege promulgată - Avocații vor putea preda în școli

Un avocat poate să îi predea copilului educaţie juridică, să îi explice foarte clar legile care îl interesează şi, de ce nu, poate îi insuflă şi pasiunea pentru dreptate şi va dori să devină şi el specialist în drept. Avocaţii spun că o astfel de materie poate să ducă la reducerea gradului de infracţionalitate în rândul viitorilor adulţi.

„Predarea materiilor de educaţie juridică în şcoală, în cea gimnazială sau liceală este de bun augur, având în vedere faptul că până în prezent avocaţii erau şi cadre didactice la facultăţi. Unul din avantajele pe care societatea l-ar avea ar consta în experienţa avocaţilor în domeniu juridic şi mai ales în domeniul social de a putea educa tinerii astfel încât să zicem că avem o mai bună prevenţie în domeniile social, să nu mai crească numărul delincvenţilor şi, de asemenea,  să nu mai crească numărul infracţiunilor”, a spus Cristian Ene, avocat.

Chiar dacă este o materie de ajutor, părinţii sunt de părere că e complicată oricum programa şcolară, că elevii trebuie să participe la cursuri de educaţie juridică, financiară, sexuală. O variantă bună ar fi includerea lor într-un curs de educaţie pentru viaţă.

„Se constată că avem nevoie de tot felul de educaţie, plecând de la educaţia sexuală, juridică , financiară, bancară, rutieră şi aşa mai departe. Categoric, orice educaţie este binevenită la nivelul unităţilor de învăţământ, dar trebuie să te uiţi şi peste nişte planuri cadru şi pe numărul de ore pe care aceşti copii le desfăşoară la clasă şi pe de altă parte trebuie să te uiţi şi la resursa umană, pentru că trebuie să ai profesori specializaţi şi, da, această educaţie este bine să fie implementată în funcţie de context şi de vârsta copilului”, a afirmat Iulian Cristache, preşedinte Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi.

Oricum ar fi, cursurile trebuie să fie adaptate vârstei şi, spun părinţii, educaţia juridică ar putea fi inclusă în special pentru elevii de gimnaziu şi liceu, pentru că ei ştiu să perceapă astfel de informaţii. În niciun caz, însă, ca materie obligatorie şi de sine stătătoare.

„Nu ai cum să te duci cu o disciplină de sine stătătoare, deci în trunchiul comun o oră pe săptămână de educaţie juridică pentru că nu ai ce să îi înveţi pe aceşti copii. Că nu vor face Facultatea de Drept. Pe ei trebuie să îi înveţi nişte principii, modul în care trebuie să cunoască câteva legi esenţiale referitor la drepturile copilului şi apoi când devin majori au altă perspectivă. Este fără discuţie nevoie de acest lucru, dar repet, în cadrul unor opţionale sau GDS-uri la decizia şcolii, astfel încât copiii să aibă posibilitatea să aleagă”, a continuat Iulian Cristache, preşedinte Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică