salariile angajaților în pandemie - creșteri importante pentru cei din prima linie
Sursă foto: Capital.ro

Salariile angajaţilor din prima linie au crescut cu până la 15% de la an la an. Salariile din comerţ şi din gestionarea deşeurilor au crescut cel mai mult în perioada aprilie 2020 – aprilie 2021.

salariile angajaților în pandemie - creșteri importante pentru cei din prima linie

Sorina Donisa, APT: „Creşterea este datorată nivelului redus al salariului pe anumite roluri din aceste domenii, de cererea mare de forţă de muncă în piaţă pe aceste roluri“.

Angajaţii care nu au putut să lucreze de acasă în pandemie, respectiv curierii, casierii din super şi hiper­marketuri, angajaţii din energie, din serviciile de salubritate, cei din zona de front-office a sistemului bancar, care alături de medici, asistenţi şi profesori sunt în linia întâi în lupta cu pandemia, au avut creşteri salariale cuprinse între 5% şi 15% în perioada aprilie 2020 – aprilie 2021, conform calculelor ZF, bazate pe date de la Institutul Naţional de Statistică.

„Salariile au început să crească încă de la începutul anului 2021, mo­ti­vele fiind creşterea cererii de forţă de mun­că în piaţă, fluctuaţia de per­sonal mare, precum şi faptul că în 2020 ma­jo­ritatea companiilor nu au acordat ma­jorări salariale“, a explicat pentru Z

Ultima oră

Comentariul meu

Publică