Misiuni dificile pentru echipa de Salvamont. 24 de misiuni în doar 24 de ore
sursa: salvamontromania.ro

Salvamontiştii din România au un final de săptămâna de foc. Sâmbătă, ei au avut 24 de misiuni de salvare în diferite zone ale ţării.

Sâmbătă, a fost o zi dificilă pentru salvamontiştii din întreaga ţară, aceştia fiind solicitaţi să intervină la un număr mare de evenimente montane.

În doar 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 24 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a echipajelor de salvatori.

Conform statisticii cele mai multe solicitări au fost în judeţele Sibiu şi Argeş. Ocupaţi au fost şi salvamontiştii din Braşov, Neamţ, Buşteni şi Mureş care au avut 8 misiuni în total.

Tot în ultimele 24 de ore s-au înregistrat apeluri pentru salvatorii din Zărneşti, Azuga, Suceava, Cluj, Alba, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara şi Vâlcea. Misiuni de salvare au mai avut cei de la Salvamont Gorj şi Vatra Dornei.

De asemenea, sâmbătă s-au mai primit 30 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

 

Ultima oră

Comentariul meu