Formula „Doamnelor și domnilor, bine ați venit la bord” va fi de domeniul trecutului pentru pasagerii zborurilor Lufthansa. Compania a anunțat că renunță la adresarea tradițională și trece la alternative mai moderne care să respecte identitatea de gen, scrie Deutsche Welle.
Lufthansa renunță la această formulă de adresare astfel încât comunicarea echipajului cu pasagerii să fie „sensibilă la identitatea de gen”, spun reprezentanții companiei aeriene germane.
În discuțiile cu pasagerii, angajații vor folosi fraze precum „Dragi oaspeți, bine ați venit la bord” sau, în funcție de ora la care este panificat zborul, „Bună dimineața, bun venit la bord”.
Schimbarea va fi implementată pe toate zborurile operate de către Lufthansa, printre care Austrian Airlines, Eurowings și Swiss.
Alături de compania germană, atât ONU, cât și Comisia Europeană au adoptat diverse ghiduri privind folosirea unui limbaj neutru din punct de vedere al genului.
Începând din 1 ianuarie 2019, Germania a adoptat a treia identitate de gen, după ce un text de lege a fost inițiat în 2018 și supus aprobării Camerei Deputaților.