Două autoturisme s-au ciocnit pe DN7, în zona orașului Călimănești. În urma impactului, o persoană a fost rănită.
Polițiștii vâlceni anunță că o persoană a suferit răni în urma impactului dintre două mașini pe raza localității Seaca, Călimănești.

„Accident rutier între două autoturisme soldat cu o victimă. Se circulă alternativ prin dirijare. Traficul este blocat pe sensul Vâlcea – Sibiu”, precizează reprezentanții IPJ Vâlcea.
Polițiștii Serviciului Rutier se află la fața locului pentru efectuarea de verificări.