Un chinez şi-a regăsit fiul, răpit când era copil, după o căutare de 24 de ani în timpul căreia a parcurs sute de mii de kilometri pe motocicletă de-a lungul Chinei, au anunţat marţi autorităţile, relatează AFP.
Fiul lui Guo Gangtang avea vârsta de doi ani şi cinci luni când a fost răpit din faţa domiciliului familial din provincia Shandong (est), în timp ce se juca fără supraveghere.
Răpitorii săi l-au vândut pe copil unei familii, a relatat marţi Ministerul chinez al Securităţii Publice într-un comunicat.
Traficul de copii a prosperat în China în anii 1980 şi timp de câteva decenii, în urma aplicării politicii aşa-numite a „copilului unic”.
Preferinţa tradiţională pentru fii, legată de numărul de naşteri limitate, a accentuat răpirile de băieţi, vânduţi apoi unor cupluri doritoare de un moştenitor masculin.
După un test ADN, poliţia l-a anunţat pe Guo Gangtang că un profesor de 26 de ani care trăieşte în provincia Henan (centru) este fiul său dispărut. Cei doi s-au reîntâlnit duminică, potrivit ministerului.
Televiziunea publică CCTV a difuzat marţi imagini cu cei doi părinţi plângând după reîntâlnirea cu fiul lor răpit în urmă cu un sfert de secol.
„După asta, tot ce urmează e fericire”, a declarat Guo Gangtang într-o înregistrare video difuzată de agenţia de presă China News Service.
În vârstă de 27 de ani atunci când fiul său a fost răpit, tatăl a demisionat pentru a străbate ţara pe motocicletă, pe care erau ataşate imagini mari cu fiul său.
El a parcurs 500.000 km de-a lungul Chinei, fiind uneori constrâns să doarmă pe sub poduri sau să cerşească. Un periplu care a inspirat un film, potrivit France Presse.
Lupta lui Guo Gangtang a permis, de asemenea, sensibilizarea marelui public din China la problema răpirilor de copii, un subiect mereu sensibil.
Ştirea privind reîntregirea acestei familii a declanşat un val de emoţii pe reţeaua socială Weibo.
„Părinţii nu-şi abandonează niciodată copiii! Lupta dlui Guo arată cât de profundă este dragostea unui tată”, a postat un utilizator.
După lansarea unei baze de date ADN dedicate în 2016, poliţia a ajutat peste 2.600 de persoane răpite în copilărie să-şi regăsească părinţii biologici, potrivit Ministerului Securităţii Publice.