Peste jumătate dintre sibieni sunt mulţumiti de atitudinea şoferilor Tursib

Campania organizată de Tursib împreună cu Asociaţia Sibiu 1191 a trecut de prima etapă. S-a propus sibienilor un chestionar referitor la activitatea, respectiv atitudinea conducătorilor de autobuze Tursib. Aproape 500 de persoane au răspuns iniţiativei şi au completat chestionarul pe care l-au accesat cu ajutorul codurilor QR din autobuze, din staţii sau din mediul online.

Peste jumătate dintre sibieni sunt mulţumiti de atitudinea şoferilor Tursib

Din analiza răspunsurilor primite în acest prim chestionar, utilizatorii transportului public din Sibiu au poziţionat peste medie din punctul de vedere al atitudinii şi comportamentului conducătorilor auto. Ca atare, la modul general, mai mult de jumătate dintre ei au notat cu foarte bine, bine sau mediu.

Dacă analizăm rezultatele mai detaliat, relaţia pe care şoferii de autobuz o au cu călătorii este considerată a fi una bună sau foarte bună de către cea mai mare parte a respondenţilor, 15% dintre ei declarându-se nemulţumiţi din acest punct de vedere. O medie de 30% sugerează faptul că ar fi loc şi de îmbunătăţiri în această privinţă.

Referitor la siguranţa pe care modul de conducere al şoferilor o inspiră celor care călătoresc cu autobuzul, la fel 15% se declară nemulţumiţi. Mai mult de jumătate din cei care au răspuns au apreciat din acest punct de vedere cu foarte bine. Ca atare, în mare măsură, călătorii declară că se simt în siguranţă alături de şoferii noştri.

Din punctul de vedere al informaţiilor pe care conducătorii auto le-au oferit călătorilor care au avut nevoie de asistenţă, aproape 60% se declară foarte mulţumiţi. Procentul persoanelor foarte mulţumite scade puţin în privinţa aprecierii atitudinii conducătorilor auto Tursib. 53% se declară foarte mulţumiţi, iar 33% ne-au dat o notă medie. O parte din călători au declarat că s-au confruntat cu diverse incidente datorate neatentiei şoferilor Tursib.

„Rezultatele acestui sondaj relevă faptul că locuitorii Sibiului au aşteptări mari de la conducătorii mijloacelor de transport în comun din oraşul nostru. Ca atare, am notat nemulţumirile dânşilor şi am început să luăm măsuri pentru remedierea minusurilor care apar în orice activitate.

Vom organiza aşadar şedinţe de reinstruire cu toţi conducătorii auto mai des decât pănâ acum, în care vom aborda cu precădere teme referitoare la conducerea preventivă, la modul de relaţionare cu călătorii, sau la modul de rezolvare a diverselor situaţii cu care şoferii se confruntă pe parcursul unei zile de muncă. Ȋn virtutea colaborării pe care noi o avem de multă vreme cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu, vom cere de asemenea şi ajutorul dânşilor în privinţa reactualizării informaţior prezentate în şedinţele noastre.

Pelucrăm de asemenea toate reclamaţiile şi sesizările primite de la utilizatorii transportului public, printr-o procedură internă, care prevede analizarea fiecărei reclamaţii sau sesizări în parte şi luarea de măsuri punctuale în fiecare caz în care acest lucru se impune. Raportările referitoare la disfuncţionailtăţile sesizate de către călători le prezentăm şi şoferilor, pentru ca dânşii să înţeleagă mai bine nemulţumirile călătorilor şi să poată să îşi îmbunătăţească performanţele la locul de muncă.”, transmite Tursib.

Tursib are la acest moment un număr de aproximativ 200 de conducători auto, care transportă zilnic peste 100.000 de călători. Ţinând cont de acest număr impresionant de persoane, responsabilitatea pe care şoferii o au este una foarte mare. De asemenea, putem presupune că intrând în contact chiar şi indirect cu un număr atât de mare de oameni zilnic, se confruntă cu nenumărate situaţii, mai mult sau mai puţin neplăcute, pe care trebuie să le gestioneze. Ca atare, ne lovim şi de disfuncţionalităţi. Ceea ce ne dorim însă, este să îi ajutăm cu tot ceea ce ţine de noi, în aşa fel încât să limităm numărul incidentelor neplăcute, cât de mult posibil.

Pentru a putea continua în demersul nostru de a ne îmbunătăţi activitatea, am pus la dispoziţia tuturor celor care doresc, un nou chestionar, de această dată referitor la activitatea echipelor de control. Vă invităm pe toţi să ne oferiţi aprecierile dumneavoastră şi în acestă privinţă, în aşa fel încât, rând pe rând, să identificăm punctele slabe şi să luăm măsurile necesare pentru a ne îmbunătăţi activitatea.

Mulţumim tuturor celor care vă implicaţi şi ne oferiţi părerea dumneavoastră, şi vă asigurăm de faptul că vom ţine cont de toate sugestiile primite pe parcursul campaniei noastre.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică