Patru medici s-au autoevacuat sâbătă după-amiază din Spitalul Judeţean Constanţa din cauza unui incendiu care s-a produs într-o sală de operaţie.
Incendiul a izbucnit într-un bloc operator pe aproximativ 40 de metri pătraţi şi a fost stins de serviciul privat pentru situaţii de urgenţă. Nu au fost victime.
Cei patru medici care mai erau în sala de operaţie au ieşit. Pacientul operat nu se mai afla acolo, potrivit celor de la ISU Constanţa.
Incendiul a izbucnit, din primele date, din cauza dezumidificatorului din sala de operaţie.
La incendiu au fost trimişi 35 de pompieri cu mai multe autospeciale, dar nu a fost nevoie de intervenţia acestora.