Un berbec a cu cinci coarne devenit faimos în întreaga lume după ce a fost expus la vânzare în Nigeria.
„Nu am mai văzut niciodată așa ceva, iar asta se petrece în timpul unei sărbători. Este prima dată când văd un berbec cu cinci coarne. Dumnezeu îl folosește pentru a ne arăta cât e de mare, iar asta se petrece într-un moment în care musulmanii sărbătoresc”, a spus Wasiu Salaudeen, un agent imobiliar, pentru Reuters.
Originile sărbătorii Eid al-Adha sunt foarte vechi și comemorează supunerea Profetului Ibrahim (Avraam) în fața lui Allah. Conform tradiției islamice, credința lui Avraam a fost pusă la încercare, iar Allah i-a ordonat să-și sacrifice unicul său fiu. De dragul lui Allah, Avraam a fost de acord să-și omoare fiul, dar în momentul în care a vrut să-l înjunghie pe altar, Allah l-a oprit și le-a trimis celor doi un berbec ce a fost sacrificat în locul său. Acest eveniment este recunoscut și de tradiția iudeo-creștină și este relatat în Biblie.