salariile profesorilor ar putea crește
Sursa: observatorulph.ro

Profesorii ar putea câștiga mai mult odată cu transpunerea în legislație a prevederilor din proiectul România Educată, a declarat Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației.

salariile profesorilor ar putea crește

„Pentru o educație de calitate este necesară implementarea unor mecanisme care să facă atractivă profesia de dascăl. Aceste mecanisme vor face parte din noul pachet legislativ care urmează proiectului România Educată, care are ca prim termen 1 august – constituirea grupului de lucru interministerial, apoi 10 septembrie – planul de implementare, apoi 1 octombrie un pachet legislativ din care vor trebui să facă parte și măsuri de susținere a activității carierei didactice, creșteri salariale care să se facă în funcție de performanță și de asemenea, pentru a susține echitatea. Mă refer îndeosebi la sistemul de salarizare și de finanțare al școlilor în mediul rural, dar nu numai” a spus ministrul educației.

Pachetul legislativ are ca termen asumat prin memorandum, în guvern, data de 1 octombrie. „Este o dată extrem de ambițioasă, dată la care vor fi cunoscute aceste propuneri de mecanisme, inclusiv din perspectiva creșterilor salariale. Aceste propuneri vor fi lansate în consultatare publică și politică și în măsura în care vom ajunge la un nivel comun, ele vor face obiectul unei Legi a educației, o lege care să prevadă inclusiv această salarizare atractivă pentru acei dascăli care își aduc contribuția la îmbunătățirea și transformarea sistemului românesc al educației ”, a precizat Cîmpeanu.

Întrebat despre ce procente ar fi vorba în privința majorării, ministrul a spus: „Exclus să vă dau un răspuns. Absolut exclus. Ar fi iresponsabil să  vă dau un răspuns înainte de a ne consulta cu cei îndreptățiți să se pronunțe”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică