Un nou parteneriat a fost încheiat în cadrul Programului „Anii Drumeției” Consiliul Județean Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu Fauna & Flora International și Humane Society International Romania.
Obiectul acordului îl constituie colaborarea pentru implementarea Programului „Anii Drumeției” 2021 – 2022 și asigurarea de cunoștințe de specialitate în legătură cu biodiversitatea și conservarea naturii, în sprijinul derulării activităților de dezvoltare și promovare a ecoturismului, respectiv de gestionare a amenințărilor, dar și oportunităților legate și protejarea biodiversității și comunităților locale, precum și sprijin în identificarea de noi factori de interes relevanți în domeniu.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu și derulat în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.
Cele două entități vor oferi consultanță specializată echipei de implementare „Anii Drumeției” în ceea ce privește biodiversitatea din județul Sibiu, identificarea punctelor de atracție naturală și a traseelor favorabile observării florei și a faunei, cu scopul de a valorifica, de a ocroti și de a promova patrimoniul natural al județului. Informațiile vor fi transpuse pe site-ul și aplicația mobilă ce urmează a fi lansate, pentru a facilita experiența turistică, în acord cu principiile ecoturismului, și pentru a spori gradul de siguranță.
Colaborarea va facilita planificarea și organizarea de campanii educative dedicate liceenilor, școlarilor și pre-școlarilor, cu focus pe promovarea principiilor ecoturismului, a patrimoniului natural dar și a culturii drumeției. Este vorba aici de ateliere în aer liber, recunoaștere practică pe teren, drumeții și activități sportive.
De asemenea, panourile informative ce urmează a fi amplasate pe traseele de drumeție vor conține sfaturi pentru un comportament responsabil în natură, gestionarea întâlnirilor cu animale sălbatice și câini de la stână, curatoriate de membrii FFI și HSI. În cadrul colaborării va fi creată și o bază de date a tuturor punctelor unde sunt localizate stâne, cu scopul de a notifica turiștii de amplasarea lor, prin intermediul aplicației mobile.
„Parte dintre obiectivele asumate prin Program este și conlucrarea cu factori de interes din domeniul protecției naturii, care au mai dezvoltat inițiative ale căror scopuri converg cu Programul Anii Drumeției. Fauna & Flora International și Humane Society International reprezintă organizații internaționale active în România în domeniul conservării naturii și promovării unei relații armonioase între om/comunități locale pe de o parte și natură/faună sălbatică pe de altă parte”, explică Daniela Cîmpean, Președinta Consiliului Județean Sibiu.
Fauna & Flora International (FFI) este una dintre cele mai vechi organizații din domeniul conservării biodiversității la nivel mondial și are la activ peste 10 ani de activitate în România, în colaborare cu Ministerul Mediului, Jandarmeria Română, Garda Forestieră, agențiile pentru protecția mediului, fondurile de vânătoare (de stat și private), ocoale silvice și autorități locale. Organizația a desfășurat proiecte pentru facilitarea conviețuirii omului cu speciile de carnivore mari în Carpații Meridionali precum proiectul LIFE Connect Carpathians, a inițiat echipe de intervenție rapidă și are o vastă experiență în conștientizarea și informarea corectă a turiștilor de către autorități în legătură cu comportamentul urșilor, dar și al câinilor de la stâni. Mai multe detalii despre activitatea FFI sunt disponibile pe www.fauna-flora.org.
“Suntem foarte încântați de oportunitatea de a colabora cu autoritățile județene și cu comunitățile locale pentru a promova obiectivele culturale și biodiversitate județului Sibiu. Lucrând în parteneriat cu comunitățile locale și cu publicul larg, sperăm că acest proiect va încuraja dezvoltarea unui turism responsabil, care să respecte valorile culturale locale și mediul natural”, declară Iain Trewby, Directorul Executiv al Flora Fauna International.
Județul Sibiu dispune de un patrimoniu natural bogat care îl face atractiv pentru drumeție și activități responsabile în aer liber. Peste 50% din teritoriul județului este încadrat în arii protejate de interes european, județean și local, care se regăsesc atât în zone montane, cât și în zone colinare și urbane. Cunoașterea, conservarea și promovarea valorilor naturale din județ sunt elemente definitorii ale ecoturismului și prin urmare, priorități și în cadrul Programului „Anii Drumeției 2021 – 2022”. Produsul ecoturistic se desfășoară și este condus astfel încât să protejeze și să pună în valoare mediul natural și cultural în care se desfășoară și contribuie în mod pozitiv la protejarea ariilor naturale.