Patru mașini au fost implicate într-un accident de circulație la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea. Cel puțin o persoană este încarcerată.
UPDATE Inițial au fost anunțate 6 persoane ca fiind implicate în accident. Mai apoi, după ce ambulanțele au ajuns la fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru 9 răniți. VEZI AICI VIDEO CU ELICOPTERUL SMURD ȘI ALTE INFORMAȚII
Evenimentul s-a produs duminică în jurul orei 13:30. Patru autoturisme sunt implicate.



La fața locului au ajuns două echipaje SMURD și unul de descarcerare, pentru că sunt 6 persoane rănite dintre care cel puțin una încarcerată.
Pentru unul dintre răniți s-a cerut elicopterul SMURD.
”Din primele cercetari rezulta ca soferul unui autoturism condus spre Valcea a patruns pe contrasens, unde a intrat in coliziune cu un turism condus din sens opus, pe care l-a proiectat in alt turism condus pe aceeasi directie, dupa care a ricosat in alt autoturism, condus tot spre Sibiu”, spune elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Traficul este blocat total.