Un bărbat din Ighișu Nou își terorizează mama care a reușit să obțină un ordin de protecție împotriva propriului fiu. Acesta însă a încălcat dispoziția și s-a apropiat din nou de mama sa, care a anunțat poliția. Oamenii legii l-a găsit în locuința femeii și l-au reținut.
La data de 3 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în satul Ighișu Nou, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.
Bărbatul a fost depistat de polițiști în locuința mamei, din aceeași localitate, deși femeia beneficia de un ordin de protecție provizoriu, emis de către polițiștii medieșeni după ce, în ziua anterioară, ar fi ar fi provocat scandal în locuința femeii și s-ar fi manifestat agresiv verbal față de aceasta.
La data de 3 august, față de persoana în cauză s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca bărbatul să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.