Scăderea natalității și depopularea zonelor rurale se simte din ce în ce mai acut. Fenomenul se observă în primul rând la numărul elevilor care ajung la grădinițele și școlile din satele din județul Sibiu. Cei care mai ajung, pentru că sunt din ce în ce mai puțini. Consecința este închiderea școlilor- așa cum s-a întâmplat la Sângătin, cea mai recentă ”reușită”. Puținii copii de aici vor fi nevoiți să facă naveta la școala din Apoldu de Jos, atât elevii, cât și micuții care merg la grădiniță.
La școala din Sângătin nu s-a mai înscris niciun elev în clasa pregătitoare de doi ani. Numărul elevilor care frecventau cursurile aici a fost, așadar, din ce în ce mai mic. Anul trecut școlar doar 6 copii mergeau la grădinița din sat (2 copii în grupa mică, 2 copii în grupa mijlocie și 2 copii în grupa mare) și 9 în ciclul primar (3 elevi în clasa I, 2 elevi în clasa a II-a, 3 elevi în clasa a III-a și 1 elev în clasa a IV-a).
Cu atât de puțini copii înscriși, Primăria din Apoldu de Jos, comună de care aparține Sângătin, conform legislației și pentru că este nevoită să se încadreze într-un anumit buget, a făcut cerere pentru închiderea școlii. Inspectoratul Școlar Județean a aprobat-o, și astfel școala din Sângătin a devenit a 33-a unitate de învățământ închisă în județul Sibiu din anul 1989.
Naveta la Apoldu de Jos
Cei 15 copii din Sângătin ( 7 preșcolari și 8 elevi) vor începe noul an școlar la școala din Apoldu de Jos. Vor face naveta aici cu microbuzul școlii, transport gratuit, asigurat de primăria comunei. ”Nu mai puteam ține deschisă școala de acolo cu atât de puțini copii. Nu se justificau costurile, salariile profesorilor. Copiii vor veni în Apoldu de Jos la grădiniță și școală. Microbuzul îi va lua de dimineață și îi va aduce aici, iar la amiază îi va duce înapoi la ora 12 și ora 14, în funcție de cum termină cursurile. Știu că nu este ușor pentru copii așa mici să facă naveta, dar a fost singura soluție”, explică Ioan Florin Barbu, primarul din Apoldu de Jos.
Astfel, din anul școlar care va începe în 13 septembrie, la Apoldu de Jos vor învăța și copiii din Sângătin. Doar că nici așa, nici aici, nu sunt destui elevi pentru a se forma clase distincte. Așa că se va învăța în sistem simultan: 16 copii vor fi în clasa pregătitoare și clasa I, clasa a II-a și a III-a va avea 15 copii, iar clasa a IV-a 17 copii. La gimnaziu se vor comasa clasele a V-a și a VI-a și vor fi 23 de copii, iar în clasele a VII-a și a VIII-a vor învăța 17 elevi.
La grădiniță vor veni cei 7 copii din Sângătin și cei 13 din Apoldu de Jos.
Primarul din Apoldu de Jos spune că se lucrează la redactarea unui proiect pentru accesarea de fonduri europene în vederea reabilitării școlii. Se dorește modernizarea întregii clădiri- de la încălzire, al geamuri, la mobilier, dar și modernizarea grădiniței.
Domnule primar aceasta investiție a fost făcută acuma câțiva ani, nu va este rușine sa cereți alți bani, acesta investiție a fost făcută se câți va ani voi vreți sa. Furați cu caru, sa nu va dea nici un fond ca nu meritați sunteți un om rău
Da cum de a funcționat atîția ani.
Pararea mea este ca acest primar sa își dea demisia.