Drept la replică - Bogdan Trif despre primarul de la Ocna trecut la PNL - „Un om valorează exact cât cuvântul lui!”

Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu și Claudiu George Predescu, primarul PNL din Ocna Sibiului, au intrat în dispută după ce primul dintre ei i-a adus primarului acuzații privind unele proiecte pe fonduri europene și slaba administrare a orașului. Primarul i-a dat replica, iar acum Trif vine cu un drept la replică:

VEZI AICI DISPUTA DINTRE CEI DOI

Drept la replică - Bogdan Trif despre primarul de la Ocna trecut la PNL - „Un om valorează exact cât cuvântul lui!”

”Nu mă mai miră, neștiința primarului din Ocna Sibiului.
A afirmat că am semnat, în calitate de ministru al Turismului, un contract de finanțare cu Primăria fără să am acoperire financiară. Legea în vigoare spune clar că nu poți semna un astfel de contract dacă nu ai banii prevăzuți în buget. În primul rând, nu semnează ministrul, cu de la sine putere, un astfel de contract, așa cum insinuează – din neștiință, ca să nu spun răutate – domnul primar. Este un întreg aparat de specialitate în spate, începând cu direcția juridică și direcția economică. În afară de acestea, a fost o comisie tehnică, alcătuită din experți, care a evaluat proiectul depus de Primăria Ocna Sibiului. Primul lucru de la care se pleacă în analiză este o verificare simplă: dacă suma solicitată este prinsă în buget. Mai mult decât atât, la fiecare minister există un expert desemnat de Ministerul Finanțelor, cu grad de independență, care verifică, la final, toată documentația care a stat la baza semnării contractului de finanțare. Oricum, lucrurile se pot verifica ușor, fiind date de interes public. Cine este curios poate depune o solicitare la minister, unde există dovada faptului că banii pentru proiectul care viza modernizarea stațiunii Ocna Sibiului au fost prinși în buget.
Referitor la cele șase străzi pentru care Ocna Sibiului a depus proiect la Comisia de Prognoză și Analiză, fac precizarea că PSD a înființat un Fond de finanțare care să susțină toate stațiunile balneo-climaterice din țară. Cu alte cuvinte, stațiunile balneo-climaterice, care au fost uitate de toate guvernele anterioare, au devenit o prioritate, urmând să fie reabilitate astfel încât să redevină principalul punct de atracție turistică din România. Să nu uităm că o treime din izvoarele minerale din Uniunea Europeană se află pe teritoriul României. Banii necesari modernizărilor erau dați de Guvernul României administrațiilor locale, pentru că primăriile acestor localități nu au bani suficienți în buget.
Procedura de semnare a contractului de finanțare și în cazul acesta, între autoritatea guvernamentală și primării, în speță Primăria Ocna Sibiului, este aceeași pe care am enunțat-o în cazul Ministerului Turismului. Cu alte cuvinte, domnul primar a spus un neadevăr, cu bună știință.
În cazul Fondului de dezvoltare a stațiunilor balneo-climaterice, motivul sistării finanțărilor a fost simplul fapt că PNL a preluat guvernarea, la sfârșitul anului 2019. Printre primele măsuri pe care le-au luat liberalii a fost și desființarea fondului balneo și, implicit, sistarea finanțărilor, o decizie politică greșită. În același ton, liberalii au desființat Ministerul Turismului, transformându-l într-o simplă direcție în cadrul unui alt minister, însă aici nu s-au pierdut finanțările pe proiectele semnate. Vă pot da, drept exemple, amenajarea pârtiei de la Borșa, modernizarea Delfinariului din Constanța, construirea punctului Salvamont Sibiu-Păltiniș.
Îi reamintesc domnului primar că, în momentul în care a fost înștiințat, în scris, de Ministerul Turismului, că nu a respectat termenul unei clauze contractuale și mi-a cerut părerea, fiind, la acea dată, încă primar PSD, l-am sfătuit să justifice la Ministerul Turismului motivele pentru care nu a depus la termen și să solicite finanțarea. În cazul în care nu o obține, i-am recomandat să-i acționeze în instanță, pentru a nu pierde banii. În cazul desființării fondului balneo, prin care trebuiau asfaltate străzile, l-am sfătuit să acționeze în instanță pentru că este vorba despre un contract ferm și legal constituit, prin care statul trebuia să asigure finanțarea. Primarul nu a făcut nici una, nici alta, prejudiciind Ocna Sibiului de două finanțări obținute legal.
Spun că este vorba și de răutate în cazul domnului primar. De ce? Pentru că atunci când susține că eu n-am vrut să-i aprob în proiect construirea scenei, știe foarte bine că aceasta nu se încadra în actul normativ de cheltuieli eligibile pe Ministerul Turismului.
Se pare că a uitat domnul primar cât l-am ajutat, în mod legal, eu și colegii mei, atunci când intrase în criză de timp și risca să piardă toate finanțările nerambursabile din cauza neobținerii la timp a avizelor și autorizațiilor pentru proiecte.
Referitor la cuvântul domnului primar, vă pot da multe exemple, dar mă rezum la cel mai elocvent. Cu o zi înainte de a părăsi PSD, ne-am întâlnit la Ocna Sibiului, împreună cu alți doi colegi. În timp ce făceam, împreună cu domnul primar, fotografii de promovare pentru PSD, el ne arăta apeluri pierdute de la un deputat PNL și ne spunea că liberalii îl presează să treacă la ei. La despărțire, a reafirmat răspicat că el n-o să trădeze niciodată echipa, iar în timp ce îmi strângea mâna, mi-a spus „Sunt un om de cuvânt, cu frica lui Dumnezeu”. A doua zi, m-a sunat în timp ce era împreună cu consilierii locali PSD și m-a anunțat că a trecut la PNL. Mi-am adus aminte, atunci, de o vorbă a tatălui meu: „Un om valorează exact cât cuvântul lui!”
Trist este că parcul din Ocna Sibiului arată ca o junglă, iar în camping pasc vacile și zburdă în voie șobolanii, șerpii și căpușele. Nu este o noutate de sezon, ci se întâmplă de ani de zile, sub administrația domnului primar.” este replica lui Bogdan Trif.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică