robert mai are nevoie de 30.000 de euro pentru operațiile din rusia - micuțul din sibiu suferă de norrie disease

Robert Mihai Boromiza este băiețelul din Sibiu de aproape 4 ani care suferă de o boală rară- Norrie Disease. Este al doilea copil din România diagnosticat cu această maladie. Robert nu vede și are un retard în dezvoltare. După mai multe operații eșuate în România și Turcia, părinții lui au găsit o clinică din Rusia unde copilului i s-au făcut două ture de transplant cu celule regenerative. Acum este din nou programat pentru această intervenție care i-ar putea reda vederea.

Pe când Robert avea doar trei luni au apărut primele semne că ceva nu este în regulă cu ochii lui. Părinții au început investigațiile, dar zeci de medici i-au refuzat cazul. Au ajuns în Turcia unde i s-a făcut o operație, dar care a eșuat.

robert mai are nevoie de 30.000 de euro pentru operațiile din rusia - micuțul din sibiu suferă de norrie disease

Au aflat apoi de o clinică din Rusia, care folosește celule regenerative, prelevate de la persoane decedate. Celulele sunt prelucrate și apoi implantate în ochi. Înainte de pandemie Robert a reușit să facă două astfel de proceduri, iar în urma lor, cu ochiul drept a început să distingă lumina. Asta le-a dat părinților speranță.

CITEȘTE AICI ÎNTREAGA POVESTE A LUI ROBERT. E ÎNDUIOȘĂTOARE 

Părinții lui Robert au încercat să ajungă din nou în Rusia, dar abia acum au primit aprobare din partea Ministerului de Interne de acolo. Ar trebui să ajungă la clinică în luna octombrie. ”Robert are de recuperat patru ture de transplant pe care nu le-a făcut în perioada pandemiei. Se pot face la distanță de 6 zile între ele. În Rusia avem voie să stăm 25 de zile, sperăm să ne încadrăm în această perioadă cu toate procedurile. Dar, mai avem nevoie de bani. Cu transport, avion, translator, intervenții, costurile ajung la 90.000 de euro. Din campania trecută avem 60.000 și mai avem nevoie de 30.000”, spune Andreea Boromiza, mama lui Robert.

Aceste intervenții au avut succes in cazul altor pacienți. Unora le-a revenit vederea după 2 ture de transplant, altora după 6. ”Pe lângă transplant Robert are nevoie și de reconstrucția pupilelor. Pentru că i -sau pus cristaline la prima intervenție când avea câteva luni, ochii au crescut în jurul lor. El nu vede pentru că nu i se dilată pupilele. Celulele regenerative i se vor transplanta atât în ochi cât și în corp, în zona capului”, spune mama lui Robert.

Micuțul Robert are o șansă să ducă o viață cât mai apropiată de normalitate. Are nevoie însă de intervenții scumpe, în Rusia. Îl putem ajuta cu o donație, în conturile deschise chiar pe numele lui:

 

Titular: Boromiza Robert Mihai

RO91INGB0000999908195676- se poate dona în orice monedă, fără comision

RO96INGB0000999907938342- euro

Pay-Pal: boromiza.andreea@gmail.com

Revolut: 0770664755

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică