În zilele de 11 şi 12 august, la nivelul județului Sibiu, sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, sunt în desfășurare ample acțiuni în sistem integrat, în care sunt angrenați polițiștii sibieni din structurile de poliție rutieră rutieri, ordine publică și de la poliția transporturi, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru verificarea legalității transportului de persoane și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică și nu în ultimul rând, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor ilegale în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Poliţiştii de ordine publică acționează atât în mediul urban cât şi în cel rural, în scopul prevenirii comiterii infracţiunilor în mediul stradal, dar şi a verificării legislaţiei privind combaterea tăierilor ilegale, transportul și comercializarea materialului lemnos de către diferite persoane fizice și juridice.
Polițiștii rutieri utilizează în cadrul acțiunilor și mijloacele tehnice din dotare pentru supravegherea traficului rutier din județ, cu scopul de a preveni și combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere. De asemenea, aceştia derulează, alături de poliţiştii de la transporturi feroviare, acţiuni în sistem integrat şi în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, în scopul prevenirii producerii unor evenimente rutiere pe fondul nerespectării, de către participanţii la trafic, a reglementărilor legale în vigoare.
Pe linie de transporturi feroviare, poliţiştii acționează pentru creşterea gradului de siguranţă publică, prevenirea comiterii unor fapte antisociale, precum şi pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2, în zona staţiilor C.F.R. şi în trenurile de călători care tranzitează judeţul Sibiu.
De asemenea, poliţiştii de la transporturi urmăresc depistarea persoanelor urmărite/ dispărute şi a migraților ilegali, prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite cu violenţă, a furturilor de la călători, de la infrastructura feroviară şi de/ din vagoane, identificarea şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători, predispuse la comiterea de fapte antisociale ori identificarea persoanelor care oferă spre vânzare diferite produse fără documente de provenienţă sau fără îndeplinirea condiţiilor legale.
„Stimați conducători auto,
Conduceți prudent, adaptați viteza la condițiile meteo-rutiere, asigurați-vă foarte bine înainte de a pătrunde în intersecție și înainte de a efectua o depășire, măriți distanța dintre autovehicule și nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive dar nici în stare de oboseală.
Concentrați-vă la drum, câteva minute în plus sunt irelevante atunci când ajungi în siguranță la destinație!”, transmite IPJ Sibiu.