Un elicopter cu 16 persoane la bord, dintre care 13 turişti, s-a prăbuşit în peninsula Kamceatka din Extremul Orient rus, a anunţat joi, într-un comunicat, guvernul local. Informațiile despre starea pasagerilor sunt încă incerte.
Elicopterul Mi-8 al companiei Vityaz-Aero s-a prăbuşit în zona lacului Kuril din rezervaţia naturală Kronotski, se arată într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.
Conform primelor informaţii, la bord se aflau trei membri ai echipajului şi 13 pasageri, toţi turişti, transmite Digi24.
O echipă de salvare a ministerul rus pentru situaţii de urgenţă şi mai mulţi scafandri au fost trimişi la locul accidentului, conform sursei citate.
Potrivit unei surse din ministerul local al sănătăţii, nouă persoane au fost salvate.
„Au fost găsite nouă persoane, toate sunt în viaţă”, a declarat sursa pentru agenţia de ştiri Interfax, adăugând că operaţiunea de căutare continuă.
Agenţia Tass, care citează o sursă din cadrul serviciilor de urgenţă, a transmis însă că opt din cele 16 persoane aflate la bordul elicopterului şi-au pierdut viaţa în accident.