Șoselele României ar putea fi împânzite de radare fixe, pentru a-i potoli pe vitezomanii autostrăzilor.
Acestea aparţin Companiei Naţionale de Drumuri şi nu sunt folosite de mai bine de 10 ani pentru că, nu sunt omologate dar şi pentru că din legislaţie lipseşte termenul „viteza medie”.
Cu alte cuvinte, şoferii care vor depăşi viteza medie între două puncte de pe şosea vor fi amendaţi, de poliţie şi vor primi amenda acasă, în plic.
Radarele fixe ale CNAIR sunt instalate deja pe autostrăzile din România care au fost construite după 2010. Pe cei aproape 1000 de kilometri de şosea de viteză sunt mai bine de 20 de astfel de sisteme. Acum, sunt folosite doar pentru supraveghere.
De pildă, între Bucureşti şi Ploieşti sunt încă din 2012, de când s-a deschis autostrada.
Potrivit CNAIR, radarele fixe sunt diferite de camerele de rovinietă şi fixează viteza medie a autoturismului.
„Radarul face întâi o poză maşinii când roțile din față ajung la primul senzor din asfalt. Apoi face a doua poză când maşina parcurge 2.5 metri, iar roțile din fața ajung la următorul senzor din asfalt. Sistemul calculează viteza medie între cele două puncte. Dacă depăşeşte viteza legală, amenda îi va fi trimisă proprietarului acasă, în plic.”
Problema este ca în acest moment în legislaţia românească nu există definit clar termenul de viteza medie, spun reprezentanţii Companiei Naţionale pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere.
Aceste radare fixe nu sunt nici omologate. Aşa că nu sunteţi amendaţi când treceţi pe sub ele, chiar dacă depăşiţi viteza maximă admisă.
Ca să rezolve problemele de legalitate, a fost creat un grup de lucru comun la Ministerul Afacerilor Interne şi Compania Naţională pentru Infrastructura Rutieră.
Scopul grupului este să dezvolte şi să extindă aceste sisteme automate la nivel naţional.
Deocamdată, MAI şi CNAIR nu au anunţat un termen de finalizare până la care radarele fix vor deveni active.
Motivul pentru care autorităţile vor să folosească radarele fixe ale CNAIR îl reprezintă numărul mare de accidente mortale.
Decese în accidente rutiere:
2019 – 894 morţi
2020 – 812 morţi
2021 – 932 morţi)
Un document al poliţiei rutiere arată că anual aproape 1000 de oameni mor pe şoselele din România, relatează PROTV.
Mda, si cand din cauza deselor ambuteiaje o sa facem 2,5 m in jumatate de ora cine raspunde? Drumurile sunt cam aceleasi ca pe vremea raposatului, traficul a devenit un calvar. In mod cert radarele astea ne vor salva…