credite mai mici oferite de bănci dacă îți cumperi o locuință „verde”

Locuințele „verzi” sunt din ce în ce mai căutate, astfel că, băncile lansează credite cu dobânzi foarte mici în cazul în care îți dorești să cumperi o asemenea locuință.

Cinci bănci au în ofertă astfel de ipoteci verzi, iar o alta dă credite și pentru achiziția de mașini electrice sau hibride. Interesul românilor pentru locuințele eco-friendly alimentează și apetitul dezvoltatorilor imobiliari.

credite mai mici oferite de bănci dacă îți cumperi o locuință „verde”

Pompe de căldură, panouri radiante care transformă tavanul într-un calorifer și sisteme performante de aerisire sunt doar câteva dintre dotările unei case din Otopeni, care are un un consum de energie cu 90% mai mic față de una obișnuită. Este una puținele case verzi care există în acest moment pe piață.

Pentru românii care își doresc achiziționarea unei astfel de locuințe prietenoase cu mediul, băncile au lansat credite speciale.

În ce condiții se acordă creditul pentru locuințe eco

Avansul pentru un credit verde în lei este la fel ca un credit ipotecar standard, adică minim 15 la sută, însă diferența este la costuri, sunt costuri mai mici cu un punct procentual – 1,5, chiar două puncte procentuale. Aceste credite au dobânzi mai mici în general și nu au, de exemplu, comisioane de analiză sau evaluare imobiliară”, explică Irina Chițu, broker de credite.

Cinci instituții financiare oferă astfel de credite, ale căror dobânzi variază între 3,9 și 4,9 la sută.

„În momentul de față avem peste 50 de cereri pe flux, unele fiind în stadii destul de avansate. Interesați de achiziționarea unei case și în special interesați de achiziționarea unei case verzi sunt tinerii. Vor să își construiască o familie și un cămin, vârsta fiind în general între 30-35 de ani”, spune Vlad Huțuleac – director în cadrul unei bănci comerciale.

Cine își dorește un astfel de credit trebuie să demonstreze băncilor că locuința este certificată de Consiliul Român pentru Clădirile Verzi sau că se încadrează într-o clasă energetică superioară.

„Discutăm de peste 10 mii de locuințe la nivel național, care se află în special în marile orașe sau în suburbiile acestora – discutăm de București, Cluj, Iași și Timișoara, urmează să apară și alte orașe”, spune Andrei Botis, președintele RoGBC.

Orașul verde de lângă București

Cum interesul românilor pentru cumpărarea unor astfel de case verzi este în creștere, dezvoltatorii ridică tot mai multe. În zona Tunari din nordul Capitalei, în urma unei investiţii de 117 milioane de euro, un dezvoltator grec va construi pe 31 de hectare un mic oraș verde cu 500 de vile şi 200 de apartamente. Prețurile pornesc de la 170 de mii de euro.

„Am vândut deja mai mult de 250 și începem să construim în toamnă, deci este o cerere mare din partea pieței. Noi construim doar pe 15% din teren, pe restul de 85% din teren, nu se poate construi. Sunt străzi, trotuare, parcuri”, precizează Alex Skouras, dezvoltator imobiliar.

Băncile au lansat recent și credite de nevoi personale pentru achiziţia de maşini electrice şi hibride. Şi în acest caz vorbim despre dobânzi mici.

„Valoarea maximă este 125.000 de lei, dar nu poate depăși valoarea mașinii înscrisă pe proformă sau factura emisă de dealerul auto”, spune Iulia Rusu, reprezentanta unei bănci comerciale.

Astfel de credite care fac mai accesibile românilor mașinile mai puțin poluante o să tot apară în condițiile în care Uniunea Europeană își dorește ca din 2035 în spațiul comunitar să nu se mai comercializeze autoturisme pe benzină sau motorină.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică