Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în ultimele 24 de ore, unui număr de aproape 50 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.
De asemenea, în această perioadă peste 40 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajutor medical calificat SMURD.
Pompieri militari au intervenit în această perioadă pentru localizarea și lichidarea a 3 incendii, după cum urmează:
În jurul orei 16:25 pompierii militari ai Punctului de lucru Săliște au intervenit de urgență în zona Duși pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la litiera pădurii. În colaborare cu Ocolul Silvic ”Cindrelul” Orlat și membrii SVSU Jina s-a intervenit prompt pentru limitarea și lichidarea incendiului. Au ars aproximativ 1,5 ha de litieră.
În jurul orei 00:40, pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au fost solicitați să intervină de urgență pe strada Berea unde din cauza trăsnetului o trapă de fum situată pe acoperișul unui depozit de piese auto a luat foc.
Intervenția promptă a salvatorilor sibieni a condus la limitarea și lichidarea incendiului în cel mai scurt timp. Au ars 10 metri pătraţi din acoperișul depozitului.
În jurul orei 02:40 pompierii Detașamentului Sibiu au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o autoutilitară parcată în fața unui bloc din localitatea Șelimbăr, pe strada Țebea.
S-a intervenit de urgență, existând riscul de propagare la celelalte autoturisme sau la blocul de locuințe. Intervenția promptă a salvatorilor a înlăturat pericol de extindere. A ars autovehiculul în proporție de 90% din cauza producerii unui scurtcircuit electric.
Totodată, în cursul zilei de ieri, salvatorii sibieni au intervenit de urgență cu o autospecială de stingere cu apă și spumă şi autospeciala CBRN în sprijinul colegilor din cadru ISU Alba pentru limitarea și lichidarea incendiului produs la un depozit de mase plastice.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu sunt mobilizați permanent, pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.